Deşi există un raport al Curţii de Conturi care spune că în trecut s-au alocat bani ilegal de la bugetul local pentru susţinerea clubului de fotbal Politehnica şi se vorbeşte despre un prejudiciu de peste 31 de milioane de lei, adică peste 7,2 milioane de euro, primarul Timişoarei, Nicolae Robu, spune că nu îşi însuşeşte acest punct de vedere, iar administraţia Ciuhandu nu a greşit atunci când a finanţat societatea patronată de Marian Iancu.
Noul viceprimar al Timişoarei Traian Stoia vorbeşte, într-un interviu acordat pentru www.tion.ro și săptămânalul Agenda, despre patrimoniul oraşului, despre finanţarea fotbalului, a Politehnicii - a societăţii patronate de Marian Iancu, în trecut, şi a noii ACS Poli, acum -, despre alocările de fonduri de la bugetul de stat, relaţia cu Guvernul şi gestionarea veniturilor proprii, despre ce trebuie să se schimbe în primărie şi ce planuri de viitor are.
Fosta societate SC Fotbal Club Politehnica Timişoara SA, cea care a deţinut echipa ce a reprezentat oraşul de pe Bega în competiţiile fotbalistice în ultimii ani, ar avea datorii totale de 12, 7 milioane de lei. Din această sumă Finanţele au de recuperat peste 96% din total.
Primarul Timişoarei, Nicolae Robu, a anunţat, vineri, că Marian Iancu şi SC Politehnica Timişoara au acceptat să renunţe în mod definitiv la orice fel de pretenţii asupra palmaresului, numelui şi culorilor echipei de fotbal Politehnica. A fost semnat un acord prin care palmaresul a ajuns la noua ACS Poli Timişoara.
Primarul Timişoarei, Nicolae Robu, a afirmat, marţi, că a avut o discuţie cu patronul defunctei FC Politehnica, Marian Iancu, privind transferarea palmaresului, a dreptului asupra numelui şi culorilor clubului, către noua ACS Poli. Edilul spune că Iancu este de acord cu acest lucru şi că nu mai are niciun interes în ceea ce priveşte fotbalul timişorean.
powered by Surfing Waves
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Un incendiu a izbucnit joi, în jurul 16 aprilie, în podul unei construcții în care sunt amenajate chiliile călugărilor din cadrul Mănăstirii Izbuc.
Cultură
„Noi vrem să fim trimbulinzi”, concert cu Maxim Belciug şi Gabriel Bălaşa la Muzeul Ţării Crişurilor
Cei doi sunt cunoscuți pentru colaborările lor originale și pentru capacitatea de a crea spectacole care depășesc tiparele concertelor clasice.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Prețurile carburanților au suferit modificări importante în data de 16 aprilie, fiind înregistrate ieftiniri semnificative, în special la rețelele OMV și Petrom, atât pentru benzina și motorina standard, cât și pentru variantele premium.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Cele mai comandate mâncăruri în perioada Sărbătorilor Pascale au fost cele tradiționale, cum ar fi ciorba de burtă, cozonacul, sarmalele, preparatele din carne de miel și mămăliga, arată o analiză realizată de o platformă de livrări, transmisă, joi, AGERPRES.
România
Premierul Ilie Bolojan s-a dus, miercuri seară, 15 aprilie, la reuniunea de Paşti a PNL Bucureşti.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Finalizarea lucrărilor de reabilitare energetică a clădirii Palatului Administrativ din Piața Traian, în care funcționează Instituția Prefectului și Consiliul Județean Bihor, coroborată cu preconizata mutare a CJ în noul sediu de pe strada Republicii, va duce la eliberarea unui număr mare de birouri în imobilul din Parcul Traian.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Sala mare de ședințe a Palatului Administrativ a găzduit, în 16 aprilie, conferința de închidere a proiectului finanțat prin PNRR privind reabilitarea energetică a clădirii din Parcul Traian, în care-și desfășoară, acum, activitatea Instituția Prefectului și Consiliul Județean Bihor.
Economic
Casa Națională de Pensii Publice (CNPP) anunță o serie de modificări care vor afecta direct persoanele ce aleg să contribuie opțional la sistemul public de pensii.
1
BIHON Sport local
După o etapă a Liga 3 care a consemnat o premieră, toate cele 3 echipe din județul Bihor au câștigat fără gol primit, runda a III-a din play-out propune un duel interesant la Sânmartin.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Tânărul de 22 ani a fost identificat de polițiști în cursul zilei de miercuri, 15 aprilie, la ora 15:34.
1
Cultură
Publicul este invitat într-un underground unde autenticitatea contează mai mult decât vizibilitatea mainstream.