Puţin utilizată în ţara noastră dar o modă în Vest, metoda „purtării” bebeluşului constituie tema „Săptămânii Internaţionale Babywearing”.
PSD Bihor va mărşălui de 1 Mai, în semn de protest, sub deviza „Vrem un alt guvern! 1 MAI corect”. Acţiunea PSD va porni de la ora 9:30, din faţa sediului din Parcul 1 Decembrie, pe traseul: Parcul 1 Decembrie, Teatrul de Stat, strada Republicii, Prefectura judeţului Bihor, bulevardul Magheru, sediul PSD Bihor. Sunt aşteptate să participe peste 1.000 de persoane.
Clovnii Asociaţiei Caritas Eparhial Oradea au organizat vineri un marş pe Corso. Aceştia au împărţit trecătorilor baloane modelate şi zâmbete. Evenimentul, aflat la a doua ediţie, a fost prilejuit de Ziua Nasului Roşu.
powered by Surfing Waves

BIHON Ştirile judeţului Bihor

La 6 ani de la moartea unui muncitor, strivit de un zid în Oradea, dosarul se mută la Tribunal
La aproape 6 ani de la tragicul incident petrecut într-o zonă centrală a municipiului Oradea, unde un muncitor de 40 de ani, tatăl a trei copii, și-a pierdut viața, zdrobit de un zid care s-a prăbușit peste el, dosarul în care au fost trimiși în judecată firma care executa construcția și administratorul acesteia s-a mutat de la Judecătoria Oradea la Tribunalul Bihor.

BIHON Ştirile judeţului Bihor

Serviciile sociale din Bihor au primit aproape 1 milion de lei în primele două luni ale anului
În primele luni ale anului 2026, serviciile sociale din județul Bihor au beneficiat de subvenții de la bugetul de stat în valoare de aproape 1 milion de lei, sprijinind peste 1.000 de persoane asistate.

BIHON Ştirile judeţului Bihor

Întâlnire la Oradea cu Maia Morgenstern. Poveşti din copilărie, amintiri cu Mel Gibson şi premieră cu mascați
Evenimentul a fost organizat de Comunitatea Evreilor & JCC din Oradea, în parteneriat cu Oradea Heritage.

BIHON CAO

Anunț Compania de Apă

BIHON CAO

Anunț Compania de Apă

BIHON CAO

Anunț Compania de Apă

Bihon CSM Oradea

Vujadin Subotic, fost jucător al echipei CSM CSU Oradea, a fost prezent duminică la Oradea Arena
Vujadin Subotic, fost jucător al CSM CSU Oradea, a revenit la Oradea și a lăudat echipa și noua arenă.

Bihon CSM Oradea

Jaizec Lottie nu este refăcut pentru meci. CSM CSU Raiffeisen se luptă cu CSM Târgu Mureș în semifinalele Cupei României
Turneul Final 8 al Cupei României la baschet masculin a continuat duminică la Oradea Arena, cu sfertul de finală dintre U BT Cluj-Napoca și CSA Steaua Sharks București, încheiat cu victoria categorică a clujenilor, scor 100-77.

BIHON Ştirile judeţului Bihor

Vârtop vrea turism tot anul: proiect de 30 milioane euro pentru pârtie, telescaun și lac de acumulare
Satul de vacanță Vârtop rămâne unul dintre cele mai cunoscute puncte turistice montane din județul Bihor, dar și unul dintre cele mai dependente de capriciile vremii.

BIHON Sport local

Handbalistele CSU Oradea au câștigat la Reșița ultimul lor meci din retur: au încheiat pe locul 5 și vor juca în play-out
Echipa orădeană a încheiat sezonul regulat cu o victorie, pe terenul formației CSU Reșița, cu scorul de 24-19 (11-9).

BIHON Ştirile judeţului Bihor

Refuzat a doua oară. Tribunalul Bihor a respins cererea unui „viețaș”, condamnat pentru 4 crime, de comutare a pedepsei
Ferenc Sütő, bărbatul de 60 de ani, închis pe viață pentru 4 crime și aflat în Penitenciarul din Oradea, a pierdut pentru a două oară în instanță, în încercarea de a obține comutarea pedepsei.

BIHON Ştirile judeţului Bihor

Membri ai grupului Divertis, invitaţi la spectacolul Dragobete Caritabil, organizat de Rotary Club Oradea Art Nouveau
Acest eveniment marchează şi 121 de ani de existență Rotary Internațional.

BIHON Ştirile judeţului Bihor

Narcisa Badea a lansat, de Ziua îndrăgostiţilor, prima ei piesă intitulată „Spune-mi”
„Cred că ne-am găsit melodie pentru dansul mirilor”, a fost unul din comentariile de pe Youtube.

România

Tragedie în familie: un copil de 3 ani ar fi fost omorât în bătaie de tatăl său
Un copil în vârstă de trei ani din satul Turda, comuna Mihai Bravu, județul Tulcea, a murit în circumstanțe care au ridicat suspiciuni serioase în rândul autorităților.

Bihon.ro logoPentru noi, confidențialitatea Dvs. este importantă

Noi și partenerii noștri utilizăm tehnologii, cum ar fi modulele cookie, și vă procesăm datele cu caracter personal, precum adresele IP și identificatorii cookie, pentru a personaliza anunțurile publicitare și conținutul în funcție de interesele dvs., pentru a măsura eficiența anunțurilor și a conținutului și pentru a obține informații despre publicul care a văzut anunțurile și conținutul. Faceți clic mai jos pentru a vă da consimțământul privind utilizarea acestei tehnologii și procesarea datelor dvs. cu caracter personal în aceste scopuri. Vă puteți răzgândi și puteți schimba opțiunile în orice moment, revenind la acest site.