Anul 2018 a fost unul bun pentru înmatriculările de maşini noi. Înmatriculările de vehicule noi din luna decembrie 2018 au crescut cu 12.26% faţă de luna decembrie 2017, ajungând la 9.285 unităţi.
Ultimele date ale Direcţiei Regim Permise de Conducere şi Înmatriculare a Autovehiculelor (DRCPCIV) arată că numărul înmatriculărilor de autovehicule noi a scăzut, în august, cu 1,58% faţă de aceeaşi lună din anul anterior, ajungând la 15.531 de unităţi.
În primele zece luni din 2016 au fost înmatriculate în România peste 250.000 de maşini second hand.
1.530 de autoturisme au fost înmatriculate în judeţul Bihor în luna august 2010, potrivit informaţiilor primite de la Direcţia de Regim Permise de Conducere şi Înmatricularea Vehiculelor.
powered by Surfing Waves
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Notarul orădean Dan Dumitru Ogășanu a primit, joi, un avertisment din partea unui complet al Curții de Apel Oradea, care a dispus renunțarea la aplicarea pedepsei într-un dosar în care acesta a fost inculpat pentru fals intelectual şi complicitate la uz de fals.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
La solicitarea Direcției Poliției Locale, consilierii locali orădeni au aprobat două modificări la regulamentul privind funcționarea sălilor de jocuri pe raza municipiului.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Consilierii locali orădeni au votat mai multe modificări la Regulamentul privind organizarea și desfășurarea activităților în zone publice, aprobat prin HCL nr. 48/2025.
1
Educație
Pentru a asigura continuitatea actului educațional și îngrijirea copiilor în condiții optime, unitățile de învățământ preșcolar vor funcționa prin alternanță în lunile iunie, iulie și august.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Având în vedere prognozele meteorologice de temperaturi atmosferice extreme (valori de peste 37 grade Celsius) pentru zilele următoare, Direcția de Sănătate Publică Bihor face mai multe recomandări pentru a evita problemele cauzate de caniculă.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
În ședința ordinară din 25 iunie, Consiliul Local Oradea a aprobat achiziționarea unui imobil situat pe strada Traian Blajovici nr. 10B, o etapă necesară pentru asigurarea unei părți din amplasamentul viitorului stadion care va fi construit în zona delimitată de străzile Făgărașului și Traian Blajovici, Liceul cu Program Sportiv „Bihorul” și Grădina Zoologică.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Consilierii locali orădeni au aprobat, în ședința din 25 iunie, cumpărarea unui apartament situat în Piața Rahovei nr. 3 pentru suma de 126.250 de euro.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Cursa care vine de la Roma are programată aterizarea la ora 9:25, iar cursa de Dortumund este așteptată la ora 14:40, conform datelor disponibile pe site-ul Aeroportului.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Procedura de selecție a noilor membri în Consiliile de administrație de la RA Aeroportul Oradea și SC Pază și Protecție SRL a ajuns la final.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Un nou semnal de alarmă privind starea ecosistemului de pe Crișul Repede a fost tras de localnici și pescari, după ce sute de pești morți au fost observați în ultimele zile în zona Sântandrei – Sântion, în aval de Oradea.
3
BIHON Ştirile judeţului Bihor
În conformitate cu acordul semnat de Mikko Riipinen cu CSM Oradea, el își va păstra postul de antrenor al echipei naționale a Suediei și în perioada mandatului său la formația „leilor roșii”.