Cunoscutul antrenor orădean de atletism și-a dezvăluit astfel cealaltă mare pasiune a vieții sale, muzica.
În rândurile următoare vă prezentăm un interviu cu prof. Virgil Preda, legat de întreaga sa viață.
JB: Ați afirmat în repetate rânduri că aveți trei mari pasiuni: sportul, cultura (muzica) și natura. Vă rog să ne vorbiți câte puțin despre fiecare din ele. Bănuiesc că începeți cu sportul.
Virgil Preda: Nu voi începe cu sportul, ci cu muzica și natura, pentru că acestea sunt pasiunile principale ale vieții mele. Pentru mine, sunetele din natură au fost muzica sufletului meu, încă de când eram copil. Eu sunt născut la Vărbilău (jud. Prahova), unde cântecele și muzica lăutarilor țigani din sat și-au pus amprenta asupra mea. Am încercat tot timpul să fac versuri, să încerc să compun, dar în clasele mici nu mi-a ieșit nimic. La sport am ajuns din întâmplare. Un antrenor din Ploiești a făcut selecție pentru atletism, dar eu nu am fost selecționat. I-am spus însă că vreau să practic atletismul și așa am ajuns acolo. Apoi am mers în continuare pe linia sportului, pentru că în perioada comunistă, era foarte greu să trăiești din muzică, existau diferite restricții. Așa că am optat pentru sport, dar am rămas în suflet cu pasiunea pentru muzică.

Cântând împreună cu nepoata sa, Vanessa Negrean FOTO: JB
JB: Deci pasiunea pentru muzică a precedat-o pe cea pentru sport.
V.P.: Da, absolut, pentru că sufletul meu a rezonat cu muzica țiganilor din satul meu și cu natura de acolo. Tatăl meu a dorit să devin muzicant și m-a dat la o familie de țigani, familia Țâncă, pentru a mă învăța să cânt la acordeon.
JB: Dar de la acordeon ați ajuns la chitară.
V.P.: La chitară am învățat să cânt când eram la școala profesională, la Ploiești, la căminul de nefamiliști în care eram cazat. Tot atunci am făcut și sport, mergeam la antrenamente cu regularitate. Antrenorul spunea despre mine că „Preda nu are calități, dar nu pot scăpa de el, fiindcă nu lipsește niciodată de la antrenamente”. Eram consecvent, asta a fost o caracteristică a vieții mele.
JB: Să revenim la muzică. Ați fost cântăreț de rock și folk. V-au pasionat și alte genuri muzicale?
V.P.: Am cântat rock și folk pentru că eram influențat în acea vreme de formațiile de atunci din țară – Phoenix, Mondial, Roșu și Negru, Sincron și altele. Ceea ce se cânta în străinătate nu ajungea la mine, fiindcă la radio nu se difuza, iar eu locuiam într-o parte a țării în care nu puteam face rost de discuri din străinătate. Și atunci am cântat în perioada respectivă ceea ce puteam, așa cum puteam eu. Ulterior, m-au pasionat și alte genuri de muzică.
JB: Aveți o colecție impresionantă de viniluri, casete și CD-uri de muzică. Vă rog să ne oferiți niște amănunte în acest sens.
V.P.: Am început să colecționez albume, viniluri, casete, CD-uri, DVD-uri din 1976, deci de 56 de ani. La un moment dat, vinilurile au dispărut, dar acum au revenit. Dacă le-aș număra pe toate, cred că am vreo 4.000. Le păstrez și în apartamentul de la bloc, dar și în casa de la țară. Am făcut rafturi pentru ele și pe sub ferestre, sub scară, peste tot unde a fost loc. Le am aranjate în ordine, la fel ca și cărțile din bibliotecă.
JB: Vă propun să trecem la sport. Ați avut o carieră de atlet în proba de triplusalt. Care au fost cele mai bune performanțe?
V.P.: La 24 de ani am fost medaliat cu bronz la Campionatul Național, după Carol Corbu și Bedros Bedrosian, doi triplusaltiști de nivel mondial. Triplusaltul a fost de altfel cea mai galonată probă a atletismului românesc la Jocurile Olimpice. Am concurat până la vârsta de 29 de ani, când încă mai săream 7 metri.
JB: Prin sport v-ați cunoscut și viitoarea soție, Mariana Preda.
V.P.: Da, așa este. Mariana era săritoare în înălțime, eram amândoi sportivi în acea vreme.

Alături de soție, Mariana Preda FOTO: JB
JB: A urmat apoi o carieră impresionantă ca antrenor. Câte medalii au cucerit atleții pregătiți de antrenorii Mariana și Virgil Preda?
V.P.: Nu le-am ținut o evidență exactă niciodată, dar sunt în jur de 1.000 de medalii câștigate la competiții interne și internaționale de-a lungul anilor, de circa 100 de atleți.
JB: Care au fost cele mai bune rezultate?
V.P.: Desigur, cea mai mare performanță este titlul de campioană mondială la junioare cucerit de săritoarea în înălțime Ligia Grozav. Un alt rezultat foarte bun a fost locul 3 la Campionatul European de senioare obținut de Cornelia Deiac la săritura în lungime. Am mai luat două medalii de argint la Jocurile Francofoniei prin Andrea Ispán și Sebestyén Eduard. Am mai obținut clasări pe primele locuri la Cupa Europei cu Cornelia Deiac, cu Andrea Ispán, cu Ligia Grozav. Am fost peste tot cu sportivii mei, mai puțin la Jocurile Olimpice. Din păcate, Corneliei Deac i-au lipsit doar 5 centimetri pentru îndeplinirea baremului de calificare la Olimpiada de la Londra, în 2012. Dar nici condițiile de pregătire, infrastructura altetică din Oradea nu ne-au ajutat deloc. Însă aceasta este o altă discuție.
JB: Să trecem acum la agricultură, o altă mare pasiune. Aveți o livadă și o grădină la țară, cu care vă mândriți.
V.P.: Da, este o preocupare care-mi face mare plăcere. În grădină și în livadă cultiv cam tot ce există în România. Am împărțit spațiul existent ca să fie loc pentru toate, să mă bucur de toate. Fac nectar și dulceață din toate fructele pe are le am. Anul acesta chiar am făcut de foarte multe feluri, pentru că au fost fructe destule. Le țin în pivniță, pivnița mea este ca o expoziție, seamănă cu colecția de discuri, doar că acolo sunt borcane și tot ceea ce am conservat pentru iarnă.
JB: Cum arată programul zilnic al profesorului Virgil Preda?
V.P.: Mă trezesc în fiecare zi la ora 06:00. Până la 07:00 ascult muzică, începând cu muzică simfonică și terminând cu un gen mai ușor. În acest timp citesc. La ora 07:00 îmi fac circuitul de gimnastică, cu exerciții care să influențeze toate grupele musculare care slăbesc o dată cu vârsta. Printre ele se află o serie de 60 de flotări, 60 de genuflexiuni și 120 de abdomene. Fac exerciții de respirație, de yoga, dar și cu mușchii ochilor. La ora 07:30 iau micul dejun, urmat de o tavă cu zece feluri de semințe crude, apoi un ceai. Am și o colecție numeroasă de ceaiuri naturale. În continuare, merg să lucrez în grădină. Acum, iarna, îmi pregătesc lemnele de foc. Mai citesc, compun muzică. Apoi plec la antrenamentul cu sportivii mei. Seara, am program cultural: urmăresc emisiuni de sport, dacă e vreun sport care mă pasionează, dacă nu, atunci un film, o muzică, iar în jurul orei 10:00 mă culc.
JB: La vârsta de 75 de ani, continuați să antrenați la fel ca în tinerețe. De unde provine această energie și vitalitate?
V.P.: Nu știu, poate să fie și ceva genetic. Dar faptul că lucrez în grădină, că scriu versuri și compun muzică, că atât de mulți părinți își aduc copiii la noi la antrenament, dovedesc faptul că eu fac bine ceea ce fac. Acest lucru îmi dă siguranța că metoda de lucru pe care o practicăm nu este depășită. Eu sunt un pedagog de școală veche, dar am în continuare priză la copii. Am o grupă de 40 de copii, cu vârste între 4 și 10 ani, care vin marți și joi la antrenamente. Și nu lipsește niciunul niciodată. Când mă întâlnesc cu ei, îi mângâi pe fiecare pe frunte și simt atașamentul lor. Părinții lor mă întreabă când și cât trebuie să plătească pentru antrenamentele copiilor. Dar eu nu iau și nu am luat niciodată bani pentru antrenamente. Pentru mine, dragostea pentru copii valorează mai mult decât tot aurul din lume. Când se interesează de plată, le spun părinților să întrebe de bani pe un fost președinte care s-a lăudat că s-a îmbogățit din meditații. Eu nu fac și și nu am făcut niciodată așa ceva.
JB: Cine credeți că vă va înlocui după ce veți înceta să antrenați?
V.P.: Nimeni, nu cred că va veni nimeni. Și știi din ce cauză? Pentru că tinerii sunt dezamăgiți de condițiile oferite. Ca să faci performanță în ziua de azi trebuie să fii extrem de dedicat acestei meserii, iar condițiile de lucru să fie în conformitate cu cerințele performanței. Aproape toți foștii mei sportivi au ales alte meserii, iar ei care au ales Educația Fizică au devenit profesori obișnuiți la diferite școli. Nimeni nu mai este dispus să-și sacrifice timpul liber. Și la Liceul Sportiv, când apare o catedră liberă, se ocupă foarte greu.
Citiți principiile noastre de moderare aici!