Mircea Matei s-a autosuspendat din PDL Bihor pentru a trece la PDL Sector 2 Bucureşti.
Fundaşul central Sebastian Matei (15 ani) a fost convocat la lotul naţional de juniori antrenat de Adrian Văsîi.
Sportivul orădean a cucerit medalia de argint la CE individual de judo pentru tineret.
Miercuri, în jurul orei 7:15, pe strada Matei Corvin din municipiu, localnicul T.I. (55 ani), nu a acordat prioritate de trecere pietonilor, în timp ce conducea un autoturism.
ORADEA - Joia trecută, Mircea Matei, numit politic ca şi director coordonator al Inspectoratului Teritorial de Muncă Bihor, a chemat Poliţia pentru a-l evacua din birou pe Liviu Lupea deşi acesta are o sentinţă judecătorească de confirmare a postului său de inspector şef al ITM.
powered by Surfing Waves
BIHON Ştirile judeţului Bihor
FORT FEST 2026 - 1 Zi 3 Experiențe, în 17 iulie la Fort Silvan, Camăr!
BIHON Sport local
Scăpați cu fața curată cu un egal în timpul regulamentar la Oradea, bistrițenii de la Minerul Rodna au „destupat șampania” și s-au văzut deja în finala fazei regionale. N-au luat în calcul că Club Atletic Oradea (în fața căreia au rezistat cu greu sâmbăta trecută) ar capabilă să se impună la un scor de calificare în fața Avântului Bârsana.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Lucrările de modernizare a sectorului de drum județean DJ764A care traversează stațiunea Stâna de Vale au fost începute în cursul zilei de miercuri, 15 iulie.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Cel mai apropiat termen la care ar putea fi organizate alegeri parlamentare anticipate este sfârșitul lunii noiembrie, mai exact 22 noiembrie.
1
România
Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism (DIICOT) a publicat miercuri, 15 iulie, pe pagina oficială de Facebook un mesaj despre o amplă acțiune desfășurată într-un dosar de fraudă cu pensii.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Peste 130 de organizații ale societății civile din 30 de țări și-au exprimat solidaritatea cu organizatorii Oradea PRIDE și solicită autorităților locale să respecte dreptul la liberă întrunire și să permită desfășurarea în siguranță a Marșului Oradea PRIDE, care ar urma să aibă loc pe 25 iulie.
1
România
Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor a pus în transparență decizională proiectul de lege care înăsprește semnificativ regimul sancționator pentru infracțiunile de mediu, prin transpunerea în legislația națională a Directivei (UE) 2024/1203 privind criminalitatea de mediu.
Bihon CSM Oradea
CSM CSU Raiffeisen Oradea nu va mai conta în sezonul viitor pe serviciile jucătorului Bandja Sy.