Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură Centrul Judeţean Bihor informează beneficiarii Măsurii 214 – Plăţi de agro-mediu, Pachetul 4 Culturi verzi că în perioada 15 februarie 31martie va efectua controlul în teren.
Specialiştii germani ne ajută să ne perfecţionăm la capitolul gestiunea deșeurilor. Societatea Retim a fost cooptată în Fundaţia Româno-Germană Aquademica, un centru de competenţă şi de pregătire profesională în domeniul protecţiei mediului care are ca membri fondatori Departamentul de evacuare şi epurare a apelor uzate din cadrul Primăriei Munchen şi operatorul de apă-canal Aquatim din Timişoara.
Primarul Timişoarei, Nicolae Robu, a prezentat, vineri, o listă cu noile atribuţii pe care şi le-a asumat, precum şi atribuţiile pe care le-a trasat celor doi viceprimari. În timp ce Robu coordonează 20 dintre cele mai importante direcţii, servicii şi birouri ale Primăriei Timişoara, viceprimarii Dan Diaconu şi Traian Stoia trebuie să se mulţumească cu mult mai puţin.
Calitatea aerului în Timişoara s-a îmbunătăţit, în 2012, faţă de anul 2011, când România era pe punctul de a fi sancţionată de Comisia Europeană pentru nerespectarea normelor privind poluarea. Pentru a păstra rezultatele bune din anul precedent, comisarii de mediu vor începe verificările şi în comunele din jurul Timişoarei.
ONG-urile, unităţile de învăţământ şi adiministraţiile au depus numeroase periecte de mediu.
powered by Surfing Waves
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Medicii și profesorii de dermatologie au dezbătut aspecte complexe și de actualitate din dermatologie.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Senatorul PNL Adrian Hatos solicită realizarea unui „ghid de perspective ocupaționale” și în România.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Printre constructorii ofertanți se numără Selina, Construcții Bihor și Erbașu.
Bihon CSM Oradea
Poloiștii de la CSM Oradea s-au situat pe locul 3 în Grupa B, cu o victorie și două înfrângeri.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Preotul și regizorul orădean Ciprian Mega i-a solicitat Procurorului General al României ca ancheta în dosarul în care este suspect de violarea vieții private să fie preluată de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Circuitele funcționale ale Spitalului Județean din Oradea vor fi modificate, începând de luni, 25 septembrie până la finalizarea construcției noului ambulatoriu de specialitate și a parcării din cadrul Staționarului I.
România
Un accident grav s-a produs la Ciucea, duminică dimineața, in jurul orei 9, fiind implicate două autoturisme si o motocicletă.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Salariul mediu net a crescut la 3.801 lei, la nivel național în anul 2022.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Compania care deține mina Băița Plai, Vast Resources, susține că greva declanșată zilele trecute de angajații minei, a fost ilegală și „coordonată de un număr mic de persoane”.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Criza climatică devine din ce în ce mai mult o criză de sănătate publică, au avertizat săptămâna aceasta oficialii prezenţi la New York, făcând apel la îmbunătăţirea pregătirii, a cercetării şi a rezilienţei pentru abordarea celor două priorităţi aflate în centrul atenţiei la Adunarea Generală a ONU, relatează miercuri Fundaţia Thomson Reuters.
FC Bihor
Greu de gestionat un duel cu CS Socodor înaintea unui meci cu FCSB care pentru mulți ar putea fi jocul carierei. Să nu mă accidentez, să nu iau cartonaș roșu, au fost în gândul jucătorilor orădeni, care în cele din urmă au reușit să obțină punctele puse în joc.