ORADEA - Coaliţia pentru o Guvernare Curată a dat ieri publicităţii lista neagră a candidaţilor la preşedinţia consiliilor judeţene, care pentru prima oară vor fi aleşi prin vot uninominal. Bihorul are pe listă trei candidaţi.
ORADEA - Sub genericul „Suflet de copil”, a avut loc azi, o întâlnire între elevii din clasele primare de la Şcoala „Dacia” şi cei de la Centrul Şcolar pentru Educaţie Incluzivă nr.2. Copiii au avut prilejul să se joace şi să decoreze ouă de Paşti.
Fraţii Ioan şi Viorel Micula vor serba pe 11 aprilie împlinirea a 51 de ani. „Anul trecut am sărbătorit la Ştei fiindcă împlineam o vârstă rotundă. Dar anul acesta vom organiza o petrecere mai restrânsă, pentru prieteni şi colaboratori apropiaţi, la restaurantul Transilvania din Oradea. De fapt, ziua noastră a fost pe 8 aprilie dar o serbăm, ca dealtfel multă lume, la sfârşit de săptămână”, ne-a declarat domnul Viorel Micula.
ORADEA - Intrate în forfota electorală, partidele politice sunt deja mai atente la detalii, aparent minore. Exemple elocvente în acest sens sunt PNL şi PD-L Bihor, care au schimbat de curând apa minerală cu care serveau presa la conferinţele de presă săptămânale.
powered by Surfing Waves
România
Premierul interimar Ilie Bolojan a fost audiat vineri în calitate de martor la DNA Iași în dosarul în care este vizat omul de afaceri vasluian Fănel Bogos, a precizat purtătorul de cuvânt al Guvernului, Ioana Dogioiu, la solicitarea presei acreditate la Palatul Victoria.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Evenimentul rutier a avut loc vineri, 2 octombrie, pe DN 79 între Oradea și Nojorid, fiind implicat
Cultură
Volumul de versuri „Imitaţia unui naufragiu”, apărut la Editura Primus, a fost prezentat la Librăria Humanitas din incinta Bibliotecii Județene „Gheorghe Șincai”.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Peste 53 de metri cubi de material lemnos au fost confiscați de polițiștii bihoreni în urma unui control efectuat la depozitul unei societăți comerciale din localitatea Valea de Jos.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Spitalul Clinic Județean de Urgență Bihor continuă dotarea cu sisteme pentru monitorizarea pacienților.
Economic
Inteligența artificială nu mai este doar o tehnologie emergentă, ci începe să schimbe mecanismele prin care economiile produc valoare.
BIHON Sport local
La sediul AJF Bihor a avut loc tragerea la sorți a meciurilor care se vor desfășura în turul III al fazei județene a Cupei României.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Efectul de levier este unul dintre conceptele care atrag cel mai mult atenția investitorilor la început de drum, tocmai pentru că poate amplifica potențialele câștiguri, folosind o sumă relativ mică de capital.
FC Bihor
Singurul joc de pregătire pe care FC Bihor Oradea îl susține în pauza competițională generată de acțiunile loturilor naționale este programat vineri, 2 octombrie, de la ora 17:00, pe Stadionul „Francisc Neuman” din Arad. Intrarea spectatorilor va fi liberă.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Facturile la gaze și încălzire ar putea crește după eliminarea plafonării prețurilor, începând din aprilie 2027. Potrivit unei analize realizate de XTB România și publicate de Economedia, evoluția prețurilor va depinde de cotațiile de pe piețele europene, producția internă de gaze și nivelul consumului din România.
Cultură
Spectacolul este semnat de regizorul Ciprian Huțanu şi scenografa Oana Cernea. Regizorul colaborează din nou cu Tomos Tünde pentru crearea păpuşilor.