În Timişoara a fost zi de doliu luni, 17 decembrie. În urmă cu 23 de ani, zeci de oameni erau omorâţi pe străzile din municipiu, în primele zile ale Revoluţiei care a condus la căderea regimului comunist. Rudele celor care au murit atunci pentru libertate şi revoluţionari.
Doi bătrâni și un copil au decedat, joi după-amiază, după ce un perete al unei case vecine a căzut peste ei şi i-a strivit în localitatea Niţchidorf din judeţul Timiş. Localnicii au sunat imediat la 112, iar la faţa locului au fost trimise mai multe echipaje de salvare şi de poliţie, însă pentru cele trei persoane prinse sub dărâmături nu s-a mai putut face nimic.
Un numar de 55 de civili, la care se adauga zece soldati dezertori, sase membri ai fortelor de securitate si 25 de soldati ai armatei regulate si-au pierdut viata in violentele care au avut loc in Siria.
Cu fiecare bilant, e drept, provizoriu, numarul mortilor si al persoanelor disparute tot creste, autoritatile temandu-se ca nici ultimele cifre nu vor fi cele finale, in urma dezastrelor provocate de furtuna tropicala Washi si de inundatiile care s-au abatut asupra statului Filipine.
Haos, marti dupa-amiaza, in centrul orasului belgian Liege, dupa ce cativa indivizi au comis un atac cu grenade si focuri de arma! Elicopterele politiei survoleaza orasul, cautandu-i pe atacatori; sunt morti si raniti in explozii!
powered by Surfing Waves
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Directorul general al societății Termoficare SA Oradea, Călin Ungur, a prezentat bilanțul activității pentru anul 2025 în cadrul unei conferințe de presă, la care a participat și city managerul Primăriei Oradea, Sebastian Lascu.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Viorel Vese, bărbatul de 56 de ani, din localitatea bihoreană Surduc, judecat sub acuzația că l-a lovit deliberat cu mașina pe un vecin și pe copilul de doar 2 ani al acestuia, a fost condamnat definitiv la 8 ani de detenție.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Incidentul s-a petrecut în cursul zilei de joi, 5 martie.
FC Bihor
Sâmbătă, 7 martie, de la ora 12:00, FC Bihor joacă derby-ul pentru play-off cu Sepsi OSK Sfântu Gheorghe. Miza meciului și vremea bună ar putea duce la un record de asistență în acest sezon pe Stadionul Iuliu Bodola.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
După majorarea de 15 bani pe litru anunțată pe 4 martie, șoferii din Oradea se confruntă cu un nou val de scumpiri. La doar o zi distanță, pe 5 martie 2026, prețurile afișate la pompă au crescut din nou, diferențele fiind vizibile atât la carburanții standard, cât și la cei premium.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Curtea de Apel Oradea a menținut, joi, sentința prin care Radu Oczelak, bărbatul de 50 de ani acuzat că în vara anului trecut a ucis-o pe o femeie din Voivozi, a fost condamnat la 11 ani de închisoare.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Avaria a survenit în zona străzii Ogorului.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Acțiunea a avut loc miercuri, 4 martie.
1
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Într-o perioadă în care informația despre suplimente și terapii naturale este abundentă, dar adesea contradictorie, Centrul Medical Lirian din Oradea propune un model diferit: integrarea reală dintre actul medical și recomandarea responsabilă de produse naturiste, într-un cadru profesionist și coerent.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Primăria Municipiului Oradea anunță operaționalizarea unui ghișeu special destinat cetățenilor care întâmpină dificultăți sau au nelămuriri privind crearea contului de utilizator, precum și pentru clarificări legate de administrarea parcărilor.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Operatorul de salubritate AVE ROMANIA îi roagă respectuos pe cetățeni să respecte regulile de colectare separată a deșeurilor și să utilizeze corect pubela maro destinată deșeurilor biodegradabile.