După două ore în care a încercat, alături de colegi, să salveze viața unui tânăr de 19 ani, medicul urgentist Natalia Hrihorișan a fost îmbrățișată de mama acestuia. „Mulțumesc că ați luptat atât pentru fiul meu”, i-a spus femeia printre lacrimi. Sunt momente pe care un medic nu le uită niciodată și care explică mai bine decât orice în ce constă cu adevărat meseria de la Unitatea de Primire a Urgențelor.