Sindicatele de învăţământ se pregătesc de grevă generală. Cadrele didactice afiliate la Federaţia Spiru Haret au trimis o scrisoare deschisă Parlamentului prin care cer adoptarea în regim de urgenţă a unei legi de respingere a ordonanţei Guvernului prin care salariile lor au fost îngheţate.
Liderii FSLI au hotărât consultarea membrilor de
sindicat pentru a redeschide conflictul de
muncă. Colegiul Naţional al Liderilor
Sindicatelor Libere din
Învăţământ s-au
întâlnit ieri pentru a analiza problemele din
învăţământul din România
şi ale angajaţilor acestuia.
La liceul Greco-Catolic din Oradea, a fost prezentat
proiectul ,,Când ţigările tac, viaţa
are cuvântul”. Este un proiect susţinut de
CPECA în colaborare cu liceul Greco-Catolic, şi
are ca scop instruirea elevilor despre pericolele pe care
le reprezintă fumatul şi drogurile.
ORADEA / BUCURESTI - O nouă Ordonanţă de Urgenţă a Guvernului (223/30 decembrie 2008, publicată în Monitorul Oficial cu numărul 899/ 31 decembrie 2008) va afecta şi pensionarii care lucrează la stat.
ARAD - Consilierii locali au reuşit ieri să găsească fonduri pentru plata salariilor dascălilor din municipiu, pe luna trecută.
powered by Surfing Waves
Administrația Națională de Meteorologie a anunțat emiterea unei atenționări de Cod Galben, valabilă de duminică, 25 ianuarie, ora 14:00, până marți, 27 ianuarie, ora 10:00.
În luna decembrie 2025, consiliile locale din comunele Suplacu de Barcău și Girișu de Criș au adoptat hotărârile privind taxele și impozitele locale pentru anul 2026.
1
Anul 2025 a fost unul de prudență pe piața muncii din România, marcat de incertitudini macroeconomice și de o scădere cu aproximativ 10% a numărului de joburi noi față de 2024.
1
Expoziţia, organizată cu ocazia Zilei Internaționale de Comemorare a Victimelor Holocaustului, este semnată de Andrei Budescu și Cristian Opriș, fiind curatoriată de Alexandra Sârbu.
Vlad Munteanu, fost elev al Colegiului Național „Mihai Eminescu” din Oradea, este astăzi student la Sciences Po Paris, una dintre cele mai prestigioase universități de științe politice din Europa.
Noile reguli militare îi obligă pe cetățenii români aflați temporar în străinătate să se prezinte rapid la centrele militare în caz de mobilizare.
Un bărbat de 52 de ani, din Urvind, a ajuns pe lista infractorilor căutați de polițiștii din întreaga țară, după ce a fost protagonistul unei situații inedite, petrecute chiar în sediul Poliției Rutiere din Oradea.
3
Un bărbat în vârstă de 51 de ani, din județul Bihor, a fost găsit mort, sâmbătă, 24 ianuarie, într-o pădure situată în apropierea localității Borod.
2
În dimineața zilei de sâmbătă, 24 ianuarie, la ora 09:51, IPJ Bihor a fost sesizat că pe strada Podgoriei din municipiul Oradea, un bărbat în vârstă de 51 de ani, și-ar fi turnat un lichid inflamabil pe haine și amenința că își va da foc în locuință.
3
O petiție lansată la nivel național de timișoreanca Lavinia Bichler readuce în prim-plan una dintre cele mai sensibile teme ale societății românești: răspunderea penală în cazul crimelor comise de minori cu discernământ.
1
Pompierii Detașamentului Marghita intervin, în aceste momente, pentru stingerea unui incendiu auto produs în localitatea Chiribiș la data de sâmbătă, 24 ianuarie.