Premianţii concursului Undiţarul Ecologist Junior organizat de Asociaţia de Pescuit Sportiv (APS) Aquacrisiua au participat în perioada 28 iunie- 4 iulie la o tabără de educaţie şi pescuit, organizată de APS Kinizsi din Oroshaza, la Csardaszalas, pe Crişul Triplu.
Duminică 28 martie 2010, sala de sport „Dominic Stanca” din Orăştie a găzduit a 20 ediţie jubiliară a Cupei Dacicus prin Clubul Sportiv „Dacicus“, sub egida Federaţiei Române de Arte Marţiale la disciplina de Karate versiunea (EUR&KA) secţiune “OPEN“, cu sprijinul Primăria Oraşului Orăştie şi D.S.J. Hunedoara , preşedintele Comisiei de Organizare fiind Dl.Iordăchescu Nicolae 5 Dan Karate.
Arad a fost din nou gazda unei competiţii de aceasta dată de nivel naţional pentru practicanţii de Karate Shotokan şi nu numai ai Federaţiei Române de Karate şi Arte Marţiale Asociate condusă de Dl. Daniel Deac 7 Dan Karate în calitate de preşedinte, acestă competiţie fiind a 10-a ediţie a Cupei ”Şhodan” 2010 care şi-a desemnat sâmbătă seara finaliştii.
Localitatea Arandjelovac din Serbia, a găzduit a -IX- ediţie Internaţională a Cupei Internaţionale de Karate „Sretenje“ la Karate-W.K.F.
Randamentul fondurilor de pensii private au depăşit indicele de inflaţie pe zece luni.
powered by Surfing Waves
Educație
La Colegiul Național „Iosif Vulcan”, relația cu profesorii nu e una clasică. Elevii știu că în curând vor fi de cealaltă parte a catedrei. Iar asta îi face mai serioși, mai implicați și surprinzător de maturi.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Prin organizarea licitației pentru atribuirea contractului de execuție, Primăria comunei Abram face un pas important spre independența energetică, după ce Consiliul Local a aprobat, în ședința din 17 noiembrie 2025, proiectul tehnic și indicatorii tehnico-economici pentru realizarea unui parc fotovoltaic, destinat consumului propriu al administrației locale.
România
Persoanele care plătesc înmormântările pot primi, începând de luni, 30 martie un ajutor de deces în valoare de 9.192 de lei în cazul în care persoana care a decedat a fost asigurată sau pensionată în sistemul public.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Bihon.ro vă prezintă activitățile care au loc în Oradea, în data de 31 martie.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
La Primăria Sântandrei a fost semnat contractul de execuție pentru realizarea unei piețe agroalimentare moderne, un proiect așteptat de comunitatea locală, menit să schimbe modul în care interacționează producătorii și consumatorii.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Meteorologii estimează, pentru perioada 30 martie - 12 aprilie, o vreme schimbătoare, la nivelul întregii țări, cu perioade în care valorile termice vor crește sau vor scădea brusc, iar din punct de vedere al precipitațiilor, acestea vor fi mai frecvente și pe arii extinse, după data de 1 aprilie.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
ANUNȚ LANSARE PROCEDURĂ COMPETITIVĂ DE ACHIZIȚIE
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Surpriză pe cursa inaugurală Oradea – Milano: un pilot orădean a cerut să fie la manșa primului zbor
Zborul inaugural a fost prezentat în cadrul unei conferințe de presă care s-a desfășurat în seara zilei de luni, 30 martie.
Economic
Guvernul anunță o posibilă relaxare a presiunii asupra prețurilor la combustibili, într-un context economic marcat de scumpiri accelerate și volatilitate pe piețele energetice.
BIHON Sport local
Etapa a III-a a circuitului „Oradea joacă padel” s-a desfășurat în sistem open sâmbătă 28 martie, la Padel Arena Oradea, atât la feminin, cât și la masculin.
FC Bihor
Fundașul stânga Bogdan Vătăjelu (33 de ani) își va continua cariera la echipa antrenată de Erik Lincar, cel puțin până în vară.