Trei ONG-uri orădene au evacuat spaţiile pe care
le deţineau în chirie de la Primărie.
Inspectorii Primăriei continuă să verifice
ONG-urile orădene, pentru a evacua din spaţiile
aparţinând municipalităţii, pe cele
fără activitate sau dacă nu organizează
acţiuni în folosul comunităţii.
Cluj-Napoca. Clujenii sunt aşteptaţi
duminică, în parcul Ştefan cel Mare
(în spatele Teatrului National), la o
demonstraţie pentru sensibilizarea
autorităţilor privind adoptarea şi aplicarea
unei legislatii adecvate pentru protejarea spaţiilor
verzi şi respectarea principiilor urbanistice.
Termenul pentru depunerea bilanţurilor este de 120
zile de la încheierea exerciţiului financiar.
ORADEA - Fundaţia Ruhama, Coaliţia Strong,
Asociaţia Acţiunea Felix şi Casa
Minunată au lansat ieri, la Consiliul Judeţean,
proiectul „Consolidarea sectorului ONG Bihor în
domeniul incluziunii şi serviciilor sociale”.
ORADEA - Consiliul Local Oradea a votat în ultima
şedinţă criteriile propuse de Primărie
pentru evaluarea activităţii ONG-urilor
găzduite în spaţii ale
municipalităţii.
powered by Surfing Waves
Economic
Piața energiei electrice continuă să se stabilizeze în 2026, iar consumatorii casnici din județul Bihor au, în această perioadă, acces la oferte mai competitive decât în urmă cu un an.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Un bărbat s-a dus cu ranga să spargă un bancomat din Salonta. Ce l-a speriat și l-a făcut să renunțe
Avea nevoie de bani, așa că singura idee care i-a venit a fost să spargă un bancomat. Dar nu oricum, ci cu ranga.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Sindicatul german al piloților Vereinigung Cockpit (VC) a anunțat sâmbătă o grevă de două zile la compania aeriană Lufthansa, în cadrul unui conflict legat de pensii, afirmând că managementul nu a prezentat o ofertă acceptabilă, transmite Reuters.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Bătut cu pumnii, cu picioarele și chiar cu o bară de fier, aruncat leșinat într-o mașină, amenințat și apoi abandonat în fața unui magazin.
Economic
Românii pot obține venituri legale din activități casnice, fără a fi nevoiți să își deschidă firmă sau PFA, în baza unui mecanism reglementat recent și simplificat de autorități.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
În comuna Finiș au fost demarate lucrările la una dintre cele mai importante investiții publice din ultimii ani și anume construcția unei creșe noi, cu 40 de locuri, proiect estimat la aproximativ 2 milioane de euro.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Ediția de primăvară a târgului readuce în prim-plan un cadru dinamic de interacțiune între angajatori și persoanele aflate în căutarea unui job, facilitând accesul la oportunități reale de angajare și la conexiuni profesionale valoroase.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Cu sprijinul direct al Primăriei Drăgănești, patruzeci familii au beneficiat de finanțări europene prin programul RePowerEU, componentă PNRR.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Într-un context medical în care imunitatea joacă un rol esențial în prevenție, recuperare și echilibru general, Dr. Vasile Feldrihan, medic specialist în imunologie și doctor în medicină, aduce expertiza universitară din Cluj direct la Oradea, prin consultații regulate în cadrul Centrului Medical Lirian.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Povestea EuroAmanet a început în 2010, în Oradea, pe Ady Endre nr 50!
BIHON Ştirile judeţului Bihor
În spiritul sărbătorilor pascale, magazinele The Store și Drink Shop vin în întâmpinarea clienților.