Unii artişti sau fundaţii părăsesc forţat spaţiile, în timp ce alţii rămân. Deocamdată.
Administraţia Social Comunitară Oradea (ASCO) a elaborat un proiect de hotărâre care prevede punctajele pentru evaluarea ONG-urilor ce solicită subvenţie pentru 2010, în domeniul asistenţei sociale.
ORADEA - Ministerul Dezvoltării Regionale a aprobat vineri contractul de finanţare cu 10 milioane euro a reabilitării corpurilor de clădire A, G, H, I, K, L, M şi P din Cetatea Oradea.
Trei ONG-uri orădene au evacuat spaţiile pe care
le deţineau în chirie de la Primărie.
Inspectorii Primăriei continuă să verifice
ONG-urile orădene, pentru a evacua din spaţiile
aparţinând municipalităţii, pe cele
fără activitate sau dacă nu organizează
acţiuni în folosul comunităţii.
Cluj-Napoca. Clujenii sunt aşteptaţi
duminică, în parcul Ştefan cel Mare
(în spatele Teatrului National), la o
demonstraţie pentru sensibilizarea
autorităţilor privind adoptarea şi aplicarea
unei legislatii adecvate pentru protejarea spaţiilor
verzi şi respectarea principiilor urbanistice.
powered by Surfing Waves
BIHON Ştirile judeţului Bihor
2 ani și 6 luni de închisoare, cu suspendare, și 100 de zile de muncă în folosul comunității.
Economic
Bihorul domină accesarea fondurilor UE: sute de milioane de euro pentru agricultură și energie verde
Agricultura românească intră într-o nouă etapă de modernizare accelerată, odată cu deschiderea de către AFIR a unei sesiuni de finanțare de amploare, în valoare totală de 595 de milioane de euro, destinată fermierilor, procesatorilor și investițiilor în energie regenerabilă.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Evenimentul rutier a avut loc joi, 25 iunie, în jurul orei 23:30 pe DN19/B, în afara localității Dolea.
FC Bihor
Revenit la FC Bihor februarie 2023, fundașul dreapta orădean Călin Jurj nu va mai continua la echipa la care a început fotbalul, cu antrenorul Sorin Pop.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis vineri o avertizare de cod roșu de caniculă. Avertizarea e valabilă începând de duminică, pentru 16 județe ale țării.
Economic
Persoanele asigurate în sistemul public de sănătate ar putea beneficia, în viitor, de decontarea unei părți importante din costul produselor absorbante pentru adulți.
România
Un nou proiect legislativ depus în Parlament propune schimbări importante privind accesul minorilor la rețelele sociale.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Evenimentul rutier a avut loc vineri, 26 iunie, în jurul orei 8 dimineața.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Compania Națională de Investiții Rutiere a anunțat că a fost emisă decizia de expropriere pentru terenurile pe care se va construi viitorul nod rutier de la Spinuș, care va asigura legătura dintre DN1P și Autostrada A3.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Bihon.ro îți prezintă evenimentele care vor avea loc în Oradea în perioada 26-28 iunie.
Economic
Pensionarii care își primesc veniturile prin transfer bancar vor beneficia de o modificare a calendarului de plată în luna iulie 2026.