Pacienţii cu boli cronice, înscrişi în registrele naţionale, ar putea beneficia de drepturi legale, inclusiv de servicii medicale şi tratamente de care încă nu dispun.
La data de 05 ianuarie, în incinta Centrului Oncologic Oradea, primarul Ilie Bolojan a făcut oficiile de gazdă la inaugurarea etajelor III și IV ce vor găzdui secţia de hematologie şi unitatea de transfuzii.
Peste 4.000 de pacienţi din vestul ţării au ales în ultimii trei ani să nu mai plece în străinătate ca să se opereze sau ca să aducă pe lume copii. Cele 2.400 de intervenţii chirurgicale şi peste 1.700 de naşteri de la începerea activităţii Spitalului Athena se doresc doar o demonstraţie de început a posibilităţilor oferite de medicina privată în Timişoara.
„Proiectul nostru a plecat de la realitatea că, motivat sau nu, oamenii și-au pierdut încrederea în medicii timișoreni. De aceea, City Doctors își propune să restabilească încrederea pacienţilor în sistemul de sănătate, să îmbunătățească starea de sănătate a timișenilor, încurajând respectul reciproc între pacienţi şi medici”, spune dr. Virgil Musta, din partea Fundației de Ajutor Medical Profilaxis (FAMP), inițiator al proiectului.
În 6 decembrie, de la ora 19, în sala Capitol a Filarmonicii Banatul va avea loc un eveniment special: Concertul umanitar Împreună pentru viaţă.
powered by Surfing Waves
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Bruno Barazsuly, bărbatul de 25 de ani, din Oradea, condamnat la 2 ani, o lună și 20 de zile de închisoare pentru că a șantajat un minor și i-a cerut haine și bani ca să nu facă publică o fotografie „compromițătoare”, a fost reținut de polițiștii Compartimentului Urmăriri din Serviciul de Investigații Criminale Bihor pe 2 martie, la câteva zile după ce a fost dat în urmărire.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Incidentul s-a petrecut în cursul zilei de marți, 3 martie.
România
Protecția salariatelor în relațiile de muncă nu se rezumă la concediul de maternitate.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Numărul infecțiilor acute ale căilor respiratorii superioare sunt în scădere în Bihor. La fel în cazul pneumoniilor, doar că aici formele sunt mai grave și necesită spitalizare mai frecvent.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Trei bărbați, prinși în cadrul unei operațiuni a DIICOT Oradea și a polițiștilor antidrog de la Brigada de Combatere a Criminalității Organizate Oradea, au fost condamnați, luni, de Tribunalul Timiș la închisoare pentru trafic de canabis.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Prima expoziție va avea loc la Szombathely, în Ungaria. Cea de a doau va fi vernisată la Ovi D.Pop Art Photo Gallery din Oradea.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Evenimentele au fost organizate de Centrul de Cultură al Județului Bihor prin Școala de Arte „Francisc Hubic”, și Consiliul Județean Bihor, în parteneriat cu instituții locale.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Pentru o informare cât mai eficientă și clarificarea mai multor aspecte invocate de cetățeni, Primăria Oradea a transmis, prin intermediul unui comunicat, informații privind calendarul de implementare a noului sistem de gestiune digitală a parcărilor de domiciliu, precum și măsurile privind eficientizarea procesului de validare a conturilor de utilizator.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
240 de locuri noi pentru copii în Valea lui Mihai: creșa și grădinița moderne, aproape de inaugurare
În orașul Valea lui Mihai se află în construcție două obiective care vor avea un impact deosebit pentru procesul educativ, respectiv creșa cu 40 locuri și grădinița cu 200 de locuri.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Spre disperarea șoferilor care utilizează drumul comunal 77, care asigură legătura dintre drumul național Oradea- Arad și localitatea Livada de Bihor, pe o porțiune de aproximativ 5 kilometri au apărut în carosabil mai multe gropi periculoase, de cel puțin un metru lungime și 15 cm adâncime, potrivit informațiilor transmise către redacție.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Incidentul s-a petrecut în cursul serii de luni, 2 martie.