Scandalul cu taximetriştii VIP a grăbit
introducerea sistemului de parcări de scurtă
durată. Pentru a descongestiona parcările de
lângă instituţii publice, Primăria
Oradea a introdus parcarea de scurtă durată, de
maxim două ore, în urma HCL nr. 124/2009.
ORADEA - După îndelungate discuţii,
proiectul de instituire a parcărilor de scurtă
durată de două ore a reuşit să
întrunească numărul necesar de voturi la
şedinţa consiliului local de joi, în ciuda
opoziţiei din partea celor şapte consilieri PD-L.
SÂNMARTIN - Aleşii din Sânmartin nu au revocat hotărârea privind concesionarea drepturilor de administrare şi exploatare a parcării din Băile Felix. Video

ORADEA - Consilierii locali orădeni au aprobat ieri, într-o şedinţă extraordinară, studiul de prefezabilitate a primei parcări supraetajate din Oradea. Locaţia: curtea Spitalului Militar „Avram Iancu”. Parcarea, ce va fi situată pe strada Braşovului, va avea un nivel subteran şi patru etaje.
ORADEA - Şoferii de tir vor fi amendaţi cu 2000 - 2500 de lei în cazul în care mai parcheză în oraş. Măsură a fost luată de Primaria Oradea, după ce a constatat că parcarea amenajată special pentru tiruri pe şoseaua Borşului nu este folosită. Ca dovadă, la o lună de la inaugurarea parcării doar 59 de tiruri au parcat acolo.
powered by Surfing Waves
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Rețeaua de iluminat public din comuna Căpâlna urmează să fie modernizată printr-un proiect pentru care administrația locală a semnat contractul de finanțare cu Administrația Fondului pentru Mediu.
BIHON Sport local
Arena Antonio Alexe din Oradea a găzduit Cupa României la taekwon-do ITF pentru pre juniori, juniori si seniori, în perioada 16 -18 octombrie.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
La sediul Primăriei Tinca a fost semnat, recent, contractul de execuție pentru modernizarea străzilor din satul Râpa, o investiție de peste 2,3 milioane de lei, cu TVA inclus.
BIHON Sport local
Orădeanul Tanca Roman a urcat pe podium la Campionatele Europene de Judo Veterani disputate la Portimao, în Portugalia.
Cultură
Festivalul Les Films de Cannes ajunge pentru prima dată la Oradea, între 29 octombrie și 1 noiembrie, la Muzeul Ţării Crişurilor şi la Cinema Palace.
România
Șoferii din România nu sunt obligați să prezinte polița RCA în format tipărit atunci când sunt opriți de polițiști în trafic.
România
Deputații și senatorii ar putea fi supuși testării antidrog la începutul fiecărei sesiuni parlamentare, dacă o nouă propunere legislativă, înregistrată la Senat pe 20 octombrie, va fi adoptată.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
József Kerezsi, un orădean de 49 de ani acuzat de trafic și deținere de droguri de mare risc, a fost condamnat în primă instanță de Tribunalul Bihor la 4 ani și 4 luni de închisoare, cu executare.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
România este obligată în prezent să rezerve cel puțin 5% din fondurile primite prin Fondul Social European Plus (FSE+) pentru combaterea sărăciei copiilor.
Educație
Elevii Colegiului Național „Octavian Goga” din Marghita au participat, în perioada 12–17 octombrie, la o serie de activități inspirate de experiențele europene ale colegilor și profesorilor lor.
Bihon CSM Oradea
După nu mai puțin de 17 sezoane petrecute pe banca tehnică a echipei CSM CSU Raiffeisen Oradea, Cristian Achim, cel mai longeviv tehnician din Liga Națională de baschet masculin, a decis să renunțe pentru moment la postul de antrenor al „leilor roșii”, din motive personale.