O avarie majoră pe Magistrala4, în zona intersecţiei străzilor Magheru - Gh. Doja - Delavrancea, a necesitat, marti, oprirea şi izolarea imediată a acesteia.
Credincioşii din zona Parcului Traian din Oradea şi preotul paroh Emilian Gabriel Susan vă invită să vă bucuraţi împreună cu ei vineri şi sâmbătă, la dubla ceremonie organizată vineri şi sâmbătă, la Biserica Sfânta Treime, din Parcul Traian.
Elena Udrea vine joi la Oradea ca sa isi sustina candidatura la presedentia PDL.
Doi orădeni au fost marţi conduşi la Arestul Poliţiei Bihor din Parcul Traian.
powered by Surfing Waves
BIHON Sport local
După 3 victorii și 3 egaluri, Lotus a suferit primul eșec stagional, cei drept unul drastic, în fața liderului, în condițiile în care din minutul 18 a jucat cu un om în minus.
Cultură
Muzeul Țării Crișurilor Oradea organizează, în perioada 20-23 octombrie, atelierul de educație muzeală „Revista «Familia» și Iosif Vulcan”.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Primăria Oradea anunță că, în perioada 5-9 octombrie, vor fi efectuate lucrări de toaletare, doborâre a arborilor și, după caz, îndepărtare a cioatelor în mai multe zone din municipiu.
1
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Soarta oamenilor de la Dumbrava intră într-o nouă etapă. Șefa ANPDPD, Ana Rădulescu, explică ce urmează pentru aceștia.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
A început vaccinarea antigripală pentru sezonul rece. Anumite categorii de persoane pot beneficia de vaccin gratuit, în timp ce altele au dreptul la compensarea unei părți din preț.
Economic
Pensionarii și celelalte persoane care beneficiază de bilete de tratament balnear prin Casa Județeană de Pensii Bihor trebuie să se grăbească să își ridice biletele pentru cea de-a 12-a serie din acest an.
Cultură
Eveniment unic în România, festivalul este mai mult decât o expoziție de artă, este o călătorie în inima creativității și a tradiției românești.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Un bărbat din localitatea Buduslău a fost achitat de Judecătoria Marghita într-un dosar în care a fost acuzat că și-ar fi agresat sexual fiica de 6 ani. Instanța a stabilit că fapta nu a existat, astfel că a respins și cererea de despăgubiri formulată de minoră prin avocat.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
La câteva luni după controalele care au dus la relocarea bolnavilor din așezămintele lui Viorel Pașca, apare o veste care poate schimba radical situația.
2