Momentan nu se cunosc circumstanțele în care s-a produs accidentul, însă cel mai probabil unul dintre autoturisme a forțat semaforul.
Comisia de circulaţie din cadrul Primăriei Oradea a aprobat în şedinţa de joi închiderea unor artere de circulaţie pentru execuţia unor lucrări.
Primăria Oradea anunță că restricționează accesul în Parcul Traian pentru etapa a III-a a lucrărilor la rețele de apă și canalizare menajeră și pluvială.
Începând de luni, 14 mai, circulația în Parcul Traian, tronsonul din dreptul Penitenciarului Oradea, până la intersecția cu strada Andrei Șaguna va fi închisă vreme de trei săptămâni.
Comisia de circulație din cadrul Primăriei a aprobat închiderea circulaţiei auto pe câteva artere, pentru ca muncitorii să poată realiza lucrări de reabilitare la rețelele de apă și termoficare.
powered by Surfing Waves
Cultură
Muzeul Țării Crișurilor Oradea organizează, în perioada 20-23 octombrie, atelierul de educație muzeală „Revista «Familia» și Iosif Vulcan”.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Primăria Oradea anunță că, în perioada 5-9 octombrie, vor fi efectuate lucrări de toaletare, doborâre a arborilor și, după caz, îndepărtare a cioatelor în mai multe zone din municipiu.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Soarta oamenilor de la Dumbrava intră într-o nouă etapă. Șefa ANPDPD, Ana Rădulescu, explică ce urmează pentru aceștia.
Cultură
Expoziţia poate fi vizitată până pe 2 noiembrie, în Crișul Shopping Center Oradea, la etajul I.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
A început vaccinarea antigripală pentru sezonul rece. Anumite categorii de persoane pot beneficia de vaccin gratuit, în timp ce altele au dreptul la compensarea unei părți din preț.
Economic
Pensionarii și celelalte persoane care beneficiază de bilete de tratament balnear prin Casa Județeană de Pensii Bihor trebuie să se grăbească să își ridice biletele pentru cea de-a 12-a serie din acest an.
Cultură
Eveniment unic în România, festivalul este mai mult decât o expoziție de artă, este o călătorie în inima creativității și a tradiției românești.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Un bărbat din localitatea Buduslău a fost achitat de Judecătoria Marghita într-un dosar în care a fost acuzat că și-ar fi agresat sexual fiica de 6 ani. Instanța a stabilit că fapta nu a existat, astfel că a respins și cererea de despăgubiri formulată de minoră prin avocat.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
La câteva luni după controalele care au dus la relocarea bolnavilor din așezămintele lui Viorel Pașca, apare o veste care poate schimba radical situația.
2