Sâmbătă noaptea, clubul El Che a fost gazda unui Halloween Party în care buna dispoziţie a fost asigurată atât de măştile şi de costumele celor prezenţi, cât şi de setul rezidentului locaţiei, care s-a „mulat“ la fix pe tematica petrecerii.
Sâmbătă noaptea, Heaven Studio a fost gazda unui party cu tematica Halloween-ului, în cadrul căruia invitată specială a fost Djette Sarahina, franţuzoiaca ce a câştigat recent prima ediţie a concursului SheCanDJ.
Degustătorii de party-uri care s-au adunat vineri la Fratelli Lounge & Club au avut parte de un prim episod din To the moon and back, o noapte în care invitatul special Johnny DaMix a avut grijă ca fundalul sonor să fie unul cât se poate de adecvat cu tematica propusă.
Sâmbătă, 27 octombrie, începe febra Halloween-ului printr-o petrecere aniversară care marchează împlinirea a trei ani de existenţă a Nightlong-ului, evenimentul urmând să aibe parte de invitaţi speciali aleşi pe sprânceană.
Vineri noaptea, amatorii de fiesta spaniola au avut parte de o petrecere tematică, în cadrul căreia s-a băut sangria, au ieşit la iveală platouri cu tapas, s-a cântat la chitară cu Sergio Santos şi s-a dansat pe muzica rezidentului locaţiei.
powered by Surfing Waves
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Echipa orădeană a fost învinsă de CS Medgidia cu scorul de 35-28, în meci contând pentru etapa a 3-a din play off-ul de promovare al Diviziei A de handbal masculin.
BIHON Sport local
La ultima repetiție înainte de play-off-ul din Liga 4 Bihor, liderul ACS Transilvania Sport Academy s-a duelat cu Progresul Pecica, echipă clasată pe locul 7 în Liga 3, Seria 7.
BIHON Sport local
Sâmbătă, Crișul Sântandrei și Bihorul Beiuș au făcut ultimele reglaje înainte se reluarea campionatului în Seria 8.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Vernisajul va avea loc lângă Catedrala Greco-Catolică Sfântul Nicolae din Oradea.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
La recepţie a fost prezentat albumul „Pod cultural Japonia – România”, apărut în îngrijirea Editurii „Euro Foto Art”.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Timp de 30 de ani, începând cu 1909, Ioan Buşiţia a fost un bun prieten și colaborator al renumitului compozitor maghiar Bartók Béla, pe care l-a însoțit în culegerea folclorului muzical bihorean.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Nu e necesar ca o mașină să circule cu viteză pentru a se produce o tragedie.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Show-ul celor doi înseamnă glume, povestiri de viață, observații și perspective pline de umor.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
În centrul de comună Tinca și în satul aparținător Gurbediu există deja rețele de alimentare cu apă și canalizare, realizate prin investiții anterioare, finanțate din fonduri europene, guvernamentale și locale.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Evenimentul este dedicat în primul rând elevilor de liceu și profesorilor.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Primăria comunei Lunca derulează proiecte de modernizare a infrastructurii rutiere, prin investiții care vizează mai multe sate și care, potrivit administrației locale, vor schimba semnificativ condițiile de trafic din zonă.