Dalele de granit încep să se simtă din ce în ce mai inconfortabil în „covorul” gri de pe Corso-ul orădean.
Doi tineri orădeni afirmă că au fost loviţi de o patrulă de poliţie, fiindu-le reţinute şi telefoanele.
Viceprimarul Carp crede că mobilierul urban trebuie să fie estetic dar şi destul de solid împotriva vandalilor.
În intervalul 2 septembrie - 19 octombrie, Poliţia Comunitară Oradea - Biroul Siguranţă Rutieră, a verificat accesul vehiculelor pe strada Republicii - pietonal. Astfel, au fost surprinse pe strada Republicii – pietonal, în zona indicatoarelor „Oprirea interzisă” 14 autoturisme care au fost blocate, taxa de deblocare fiind de 100 lei.
Consiliul Local Oradea şi-a dat miercuri avizul de principiu pentru negocierea directă a lucrărilor de proiectare şi execuţie a proiectului „Amenajare acces pietonal subteran, în prelungirea pasajului existent, pentru a asigura legătura între Piaţa Bucureşti şi str. Ecaterina Teodoroiu – zona adiacentă acesteia – pasaj inferior pietonal staţia CFR Oradea”.
powered by Surfing Waves
Jurnal Bihorean
Primăriile din mediul rural din județul Bihor au la dispoziție o oportunitate financiară importantă, menită să transforme modul în care sunt oferite serviciile comunitare și să sprijine direct persoanele vulnerabile.
România
Români ademeniți cu promisiuni false de muncă în Spania au ajuns prizonieri ai unei rețele de exploatare: supravegheați permanent, îndatorați artificial și forțați să muncească până la epuizare.
România
Grupul grec Jumbo, unul dintre cei mai importanți retaileri de produse pentru casă și copii din sud-estul Europei, a raportat un început de an dificil pe piața românească.
România
Senatul a adoptat tacit, miercuri, proiectul de lege care prevede creșterea contribuției la Pilonul 2 de pensii, după ce termenul-limită pentru dezbatere și vot a fost depășit pe 2 februarie. Inițiativa legislativă urmează să fie trimisă Camerei Deputaților, for decizional în acest caz.
România
Trecerea la ora de vară din 2026 va avea loc în ultimul weekend din martie, când ceasurile vor fi date înainte cu o oră
România
Premierul Ilie Bolojan afirmă că Guvernul analizează modificarea legislației pentru a permite reducerea impozitelor locale peste nivelul minim stabilit prin lege, după majorările recente.
Bihon CSM Oradea
„Leii roșii” au susținut miercuri seară ultima lor partidă de acasă din actuala campanie europeană, în compania liderei autoritare a grupei L, Pallacanetro Reggiana.
FC Bihor
Jucător polivalent, cu apariții ca mijlocaș central și fundaș dreapta, Denis Iosif Sala este noul jucător al FC Bihor Oradea.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Președintele Consiliului Județean Bihor, Mircea Mălan, a declarat marți, 4 februarie, că situația suspendării temporare a curselor operate de compania HiSky pe ruta Oradea–Londra va putea fi clarificată public în cadrul conferinței de presă ce va avea loc la Aeroportul Oradea.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Președintele Consiliului Județean Bihor, Mircea Mălan, a anunțat că, în data de 21 februarie, județul Bihor va fi vizitat de proprietarul domeniului schiabil Jasna din Slovacia, unul dintre cele mai cunoscute și bine organizate domenii schiabile din Europa Centrală, aflat într-o perioadă de expansiune accelerată.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Consiliul Județean Bihor a prezentat raportul de activitate pentru anul 2025, într-o conferință de presă susținută de președintele CJ, Mircea Mălan, și vicepreședintele Horea Abrudan.