Construcția noului pod peste Crişul Repede avansează. Podul este realizat de societatea Macio, iar rampele de acces la pod sunt realizate de către Primăria Oradea.
Giraţia de acces pe Podul Macio dinspre strada Dragoş Vodă este deja sub trafic, chiar dacă muncitorii mai au încă de lucru. Giraţia are o rază de 10 metri şi amenajarea sa a început pe 23 iulie.
O tehnologie relativ nouă, care cu siguranţă nu a mai fost folosită în Bihor este utilizată pentru construirea celui mai întârziat pod din Oradea, aşa numitul Macio.
Distrusă de lucrările adiacente podului Macio, zona de recreere tradiţional numită de orădeni Silvaş, se reface câteva sute de metri în amonte de Criş. Amenajarea a început în martie şi amplasamentul ar trebui predat orădenilor de 1 mai.
La sfarsitul lunii ianuarie au fost reluate lucrarile la podul Macio din zona Dragos Voda.
powered by Surfing Waves
FC Bihor
Jucător polivalent, cu apariții ca mijlocaș central și fundaș dreapta, Denis Iosif Sala este noul jucător al FC Bihor Oradea.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Președintele Consiliului Județean Bihor, Mircea Mălan, a declarat marți, 4 februarie, că situația suspendării temporare a curselor operate de compania HiSky pe ruta Oradea–Londra va putea fi clarificată public în cadrul conferinței de presă ce va avea loc la Aeroportul Oradea.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Președintele Consiliului Județean Bihor, Mircea Mălan, a anunțat că, în data de 21 februarie, județul Bihor va fi vizitat de proprietarul domeniului schiabil Jasna din Slovacia, unul dintre cele mai cunoscute și bine organizate domenii schiabile din Europa Centrală, aflat într-o perioadă de expansiune accelerată.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Consiliul Județean Bihor a prezentat raportul de activitate pentru anul 2025, într-o conferință de presă susținută de președintele CJ, Mircea Mălan, și vicepreședintele Horea Abrudan.
FC Bihor
În al treilea joc de pregătire din Antalya, FC Bihor și-a măsurat forțele cu Lokomotiv Tașkent, nou promovată în prima ligă din Uzbekistan.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Zece oferte au fost depuse pentru proiectarea și execuția lucrărilor la viitorul Parc Fotovoltaic care urmează să fie construit pe amplasamentul fostului Depozit de Zgură și Cenușă din Episcopia Bihor (Etapa I)
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Mai multe cadre didactice din Bihor au participat, alături de studenți, la protestul de astăzi din faţa Guvernului.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
În cadrul conferinței de presă organizate pentru prezentarea activității derulate de Consiliul Județean Bihor în 2025, președintele Mircea Mălan a anunțat că membrii comisiei de recepție a unui număr de 8 microbuze pentru transportul elevilor au propus respingerea recepției respectivelor mijloace de transport.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Activitățile sunt coordonate de Orsolya Sandor, muzeograf în cadrul Secției Științele Naturii și Muzee Memoriale.
BIHON Sport local
Colege în Seria 8 din Liga 3, Crișul Sântandrei (locul 5) și SCM Zalău (locul 2) s-au întâlnit miercuri într-un joc test desfășurat pe terenul sintetic de la Baza Transilvania. Partida s-a încheiat cu victoria echipei bihorene, scor 3-0 (3-0).