Au sosit elementele pentru suprastructura Podului Sovata, care va fi funcţionabil până în toamnă.
Edilii anunţă că Podul Sovata se deschide miercuri, de ziua orasului. Constructorii arată spre nori.
Vineri a început turnarea betonului în placa de suprabetonare a Podului Sovata, ce va uni zona Bulevardului Dacia – strada Sovata cu cartierul Ioşia. Această operaţine ar trebui finalizată în saptamana 29 august-4 sept. Conform celor comunicate de municipalitate, se toarnă aproximativ 80 metri cubi de beton/zi.
Managerul de proiect, Alexandru Achim, a declarat joi, 7 iulie, ca Podul Sovata va fi finalizat pana in 10-12 octombrie, conform promisiunilor. Podul prinde contur, tronsoanele aferente deschiderii de pe malului stang sunt montate, iar cele aferente malului drept se vor finaliza pana la sfarsitul zilei de joi.
Sunt în curs de realizare poduri peste Crisul Repede şi Peţa, un drum nou în sudul oraşului şi alte amenajări rutiere.
powered by Surfing Waves
România se pregătește să intre într-o nouă etapă a digitalizării administrative, odată cu implementarea portofelului european pentru identitate digitală – un instrument care promite să schimbe radical modul în care cetățenii interacționează atât cu statul, cât și cu mediul privat.
Pensiunile, hotelurile, agențiile de turism, firmele de recrutare și centrele de acordare a vizelor vor fi obligate să afișeze mesaje de informare și prevenție în ceea ce privește traficul de persoane.
Președintele Asociației Sfântul Vincențiu de Paul din Oradea și fondatorul Serviciului de Ambulanță Vincențian a avut parte, în cursul zilei de miercuri, 25 martie de o onoare deosebită la Vatican.
Ediția din această primăvară reunește angajatorii și candidații aflați în căutarea unui loc de muncă.
Într-o perioadă în care tot mai mulți oameni se confruntă cu probleme de vedere, alegerea unei clinici oftalmologice de încredere este esențială.
Bihon.ro vă prezintă activitățile care au loc în Oradea, în data de 26 martie.
Pe 25 martie, Palatul Parlamentului a găzduit cea de-a IV-a ediție a Galei Naționale „România ești tu”, un eveniment dedicat oamenilor care, prin muncă, implicare și consecvență, contribuie la dezvoltarea comunităților din întreaga țară.
„Leii roșii” s-au impus net, scor 88-70, în meciul din deplasare cu SCM Politehnica Timișoara, contând pentru etapa a 25-a din cadrul sezonului regulat al Ligii Naționale de baschet masculin.
Guvernul a anunțat că în perioada următoare va fi declarată stare de urgență pe piața țițeiului și a produselor petroliere, urmând să stabilească măsurile necesare pentru reducerea prețului la pompă.
Lucrările pe tronsonul Chiribiș – Suplacu de Barcău al Autostrăzii Transilvania avansează într-un ritm susținut, atingând un stadiu fizic de aproximativ 70%, potrivit informațiilor publicate de secretarul de stat în Ministerul Transporturilor, Horațiu Cosma, pe pagina de socializare.
Concursul organizat de Asociația Internațională „Euro Foto Art” a ajuns la ediţia a XI-a.