Echipa ideală a celor de la Politehnica Timişoara are un nou component. Fanii au decis, cel mai bun fundaş central al primului 11 din cei 90 de ani de existenţă ai clubului este Dan Păltinişanu. Legenda fotbalului bănăţean, cel care a dat şi numele principalei arene timişorene, a atras voturile a 328 de fani.
Cel mai important jucător al celor de la Poli Timişoara, Dorin Goga, e aproape de a se alătura noilor săi colegi sub bagheta lui Viorel Hizo, la FC Vaslui. Chiar dacă în ultimele zile s-a discutat de căderea transferului, semnarea actelor ar urma să aibă loc într-o zi sau două, a anunţat preşedintele executiv, Gheorghe Chivorchian.
Anunţatul proces de întinerire a lotului celor de la Politehnica Timişoara se află momentan în impas. Dorinţa lui Marian Iancu de înlocuire a pieselor cu greutate din echipă cu tineri de perspectivă e momentan în impas. Aceasta, din cauza negocierilor cu cluburile de unde ar putea veni fotbaliştii vizaţi, ori cu impresarii acestora.
La sfârşitul acestei săptămâni handbaliştii Politehnicii pun din nou mâna pe minge. În 13 şi 14 ianuarie, clubul studenţesc organizează turneul amical Banatul cu participarea colegelor de eşalon Universitatea Cluj, CS Caraş Severin şi Pandurii Târgu Jiu.
Anunţata despărţire a celor de la Poli Timişoara de principele sale stele a căpătat valoare în momentul în care vineri înainte de orele prânzului a fost anunţată trecerea lui Dorin Goga, deocamdată sub formă de împrumut, la FC Vaslui. Următorul pe listă pare a fi Alex Curtean, anunţat deja de Cristi Borcea la formaţia Dinamo. Deocamdată Marian Iancu păstrează tăcerea şi nu vrea să vorbească despre transferuri.
powered by Surfing Waves
Bihon CSM Oradea
Reveniți în țară după eșecul suferit în FIBA Europe Cup la Plovdiv„leii roșii” au pierdut meciul cu Dinamo București disputat sâmbătă seara, în etapa a 3-a din Liga Națională.
BIHON Sport local
Trei din cele patru echipe bihorene din Liga 3, Seria 8, au evoluat sâmbătă. Dacă vineri Crișul Sântandrei a reușit să câștige în deplasare la Unire Dej, sâmbătă Lotus Băile Felix și CS Bihorul Beiuș au luat câte un punct în duelul cu candidate la play-off.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Printre cei 36 de participanți la expediția din Piatra Craiului s-au aflat şi doi speologi din Oradea.
1
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Piața agroalimentară din Aleșd va trece printr-un amplu proces de modernizare.
FC Bihor
Triplă premieră realizată sâmbătă de FC Bihor. A câștigat prima dată în acest sezon în deplasare și tot în premieră pe terenul Dumbrăviței (unde a pierdut precedentele două întâlniri), plus că a reușit să lege două succese în actualul campionat.
1
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Un incident petrecut la Judecătoria Beiuș, unde un bărbat judecat pentru șantaj i-a adresat cuvinte obscene și jignitoare procurorului de ședință, i-a adus individului încă o pedeapsă pe lângă cea pe care o execută în prezent pentru mai multe infracțiuni.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Câteva cuvinte aruncate la nervi l-au costat scump pe un tânăr de 27 de ani, din localitatea Vintere, care a fost trimis în judecată pentru amenințare după ce i-a transmis unui bărbat că-i va tăia capul cu un fierăstrău mecanic.
1
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Locuitorii satului Luncasprie vor putea utiliza noua capelă mortuară, a cărei sfințire a avut loc în prezența localnicilor, a reprezentanților administrației locale și județene, a preotului paroh și a reprezentanților comunității penticostale.
Economic
Ministerul Muncii pregătește modificarea listei sectoarelor de negociere colectivă, pentru a o pune în acord cu noua clasificare a activităților economice.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
JOST Oradea își extinde echipa și scoate la concurs 50 de posturi de conducător auto pentru transport rutier de mărfuri.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Doi tineri, în vârstă de 30 și 33 de ani, au fost surprinși de camerele de supraveghere în timp ce vandalizau un indicator rutier de pe strada Vasile Alecsandri din Oradea.
10