Marţi, poliţiştii Biroului Poliţiei de Proximitate din cadrul Poliţiei Municipiului Oradea l-au depistat şi reţinut pe S.A.L., de 37 de ani, din Municipiul Oradea, urmărit naţional.
Sector 5, Zona 1. Agent şef Darius Deme, de la Poliţia de Proximitate se află, indiferent de timp şi anotimp, zilnic, cel puţin şase ore, în mijlocul dumneavoastră, onorat să vă asculte problemele şi să vă ofere soluţii de rezolvare, deci faceţi cunoştinţă cu acesta, pentru că merită!
Sector 3, Zona 3. Agent Georgeta Cristea din cadrul Poliţiei de Proximitate, acţionează pe străzile Costaforu - Parcul 22 Decembrie - Făgăraşului - Sextil Puşcariu - Nojoridului - atelierelor - Aleea Salca - Dimitrie Cantemir, precum şi pe străduţele adiacente acestora.
Sector 3, Zona 2. Agentul principal Mariana Andor, din cadrul Poliţiei de Proximitate, se află printre profesioniştii care la nevoie pot identifică şi recepta problemele de ordin comunitar şi împreună cu instituţiile abilitate iniţiază sau participă la aplicarea unor proiecte sau programe practice, care au ca obiectiv îmbunătăţirea siguranţei publice şi a persoanelor.
powered by Surfing Waves
BIHON Ştirile judeţului Bihor
În noaptea de vineri spre sâmbătă, 14 - 15 august echipa de la Chirurgie Plastică și Estetică de la Spitalul Clinic Județean de Urgență Bihor a intervenit în regim de urgență pentru o tânără care a suferit o ischemie acută a buzei în urma unei injectări cu acid hialuronic.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Procurorii DNA Oradea au anunțat trimiterea în judecată a fostului director general adjunct al Administrației Naționale Apele Române (ANAR) și ex-director al Administrației Bazinale de Apă (ABA) Crișuri, Dorel Dume, acuzat de abuz în serviciu dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit (112 acte materiale).
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Un incendiu izbucnit pe Dealul Viilor din satul Borumlaca, comuna Suplacu de Barcău, a ajuns în centrul unui scandal local legat de depozitarea și incendierea ilegală a deșeurilor.
FC Bihor
FC Bihor primește miercuri, 19 august, vizita echipei Farul Constanța, în play off-ul Cupei României.
Cultură
Carnavalul Florilor a ajuns la cea de-a 60-a ediție. Debrecen va găzdui în perioada 18-23 august peste 350 de evenimente și activități culturale, recreative și artistice.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Ieri a continuat dialogul direct cu locuitorii din cartierul Episcopia, în cadrul unei serii de consultări organizate de Primăria Oradea privind modernizarea străzilor Pavilioanele CFR, Plantelor, Afinelor, Inului, Mărgelelor și Pelicanului.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Un tânăr de 24 de ani, din județul Neamț, a fost reținut de polițiștii bihoreni după ce a fost prins conducând în Oradea, deși consumase alcool.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Lucrările la șinele de tramvai din Nufărul se complică pe parcurs. Ce au declarat reprezentanții OTL
Lucrările au fost începute în cursul zilei de luni, 17 august.
Cultură
În cea de-a XIII-a ediție a festivalului-concurs de la Roşia s-au întrecut nouă tineri instrumentişti.