Politicieni locali din noua generaţie s-au aflat în dialog cu studenţii, pe teme de integrare (în lumea politică) şi integritate.
Nepăsarea românilor faţă de alegerile politice din România se traduce: lehamite. Şi lehamitea se explică prin faptul că oamenii ajung în număr tot mai mare să fie convinşi de faptul că indiferent pe cine ar vota, lor nu le va fi mai bine.
Politicienii bihoreni cer noi reglementări pentru rambursarea creditelor luate în valută, după modelul Ungariei.
Să nu mai treacă maşinile de mare tonaj prin faţa caselor în care locuiesc, să aibă locuri de parcare şi un complex de agrement cu bazin de înot şi sală de sport – asta vor, în principal, locuitorii din cartierul timişorean Mehala. Unii dintre ei sunt nemulţumiţi de lărgirea străzii Cloşca pentru că nu mai au unde parca. Politicienii sunt interesaţi acum mai mult ca oricând de problemele lor. Reprezintă parte dintr-un colegiu electoral!
Invitaţi-surpriză la “Lecturile aprinse” ale Bibliotecii Judeţene, joi seara: Titu Bojin, preşedintele Consiliului Judeţean Timiş, şi Dan Diaconu, viceprimarul Timişoarei, au citit câteva rânduri de literatură antologică la lumina făcliilor ţinute de pompieri, lângă fântâna din Piaţa Unirii. Happeningul literar deschis de Florin Iaru a fost parte din programul primei ediţii a festivalului de literatură LitVest.
powered by Surfing Waves
România
Premierul Ilie Bolojan a declarat, marți seara, că Guvernul a adoptat ordonanțele de urgență privind reforma administrației publice și relansarea economică.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Instalaţia „Aripile libertăţii” a fost amplasată lângă Catedrala Greco-Catolică Sfântul Nicolae.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
CFR Cluj-Napoca – Oradea – Frontieră Ungaria: Primul sector de cale ferată modernizată, de 30 de km, ar putea fi gata în acest an, conform Asociației Pro Infrastructură
BIHON Ştirile judeţului Bihor
În luna noiembrie 2025, judeţul Bihor a înregistrat o activitate intensă în comerţul internaţional de bunuri. Exporturile FOB au atins 309.588 mii euro, în timp ce importurile CIF au totalizat 262.493 mii euro.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Expoziţia „Reptile și arahnide tropicale vii” poate fi vizitată până în data de 5 aprilie.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
În cursul zilei de duminică, 22 februarie, procurorii din cadrul DIICOT Oradea au dispus reținerea a 3 bărbați cu vârste de 26, 27 și 31 de ani, cercetați pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de droguri de mare risc.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
În administrarea Direcției de Asistență Socială Oradea (DASO) există în acest an 15 locații de creșă în care sunt școlarizați 875 de copii. Numărul de cereri a fost anul acesta mai mare cu doar 49 față de locurile disponibile.
Bihon CSM Oradea
Seara de miercuri, 25 februarie, poate fi una importantă pentru campioana României la polo, CSM Oradea.
BIHON Sport local
Internaționalul bihorean George Pușcaș a semnat contractul cu Dinamo București valabil până în 30 iunie 2027. Fostul fotbalist de la FC Bihor va evolua cu numărul 47 pe tricou.
1
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Săptămâna trecută, au ajuns în spital din cauza virozelor 39 de persoane. Cu toate acestea, numărul persoanelor care se îmbolnăvesc este în scădere.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Bihon.ro te trimite la concertul pe care Orchestra Operei Naționale Cluj îl va susține pe 8 Martie la Oradea Arena.