Un orădean obişnuit cu furtişagurile este acum în atenţia poliţiştilor orădeni.
Sute de litri de băuturi alcoolice, ouă şi alte alimente comercializate fără forme legale, confiscate de poliţiştii orădeni din pieţele din municipiu
Luni, poliţiştii orădeni au continuat acţiunile pentru prevenirea şi combaterea infracţionalităţii stradale.
Marţi, în jurul orei 20:30, poliţiştii Biroului de Combatere a Infracţiunilor contra Persoanei au fost sesizaţi în urma unui apel primit de IPJ Bihor la 112, că pe Calea Borşului, a fost descoperit un bărbat spânzurat de un copac.
powered by Surfing Waves
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Evenimentul s-a petrecut în cursul zilei de joi, 16 iulie.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Pompierii bihoreni vor beneficia de un simulator de descarcerare unic în România, achiziționat din SUA de conducerea Inspectoratului județean pentru Situații de Urgență (ISU), care va permite antrenamente repetate în condiții foarte apropiate de cele reale, fără a mai fi nevoie de autoturisme scoase din uz.
Economic
Programul Rabla 2026 intră în linie dreaptă, iar autoritățile au făcut publice ultimele detalii înainte de lansare.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Direcția de Sănătate Publică Bihor este prima instituție care a răspuns solicitării publice lansate de Viorel Pașca privind identificarea unei variante legale pentru continuarea activității de îngrijire a persoanelor vulnerabile.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Un plutonier major din cadrul Jandarmeriei Bihor a fost condamnat de Tribunalul Militar Cluj-Napoca la 2 ani de închisoare, cu suspendare pe un terne de supraveghere de 2 ani, sub acuzația de conducere sub influența alcoolului.
FC Bihor
După 5 ani petrecuți la echipa orădeană, Răzvan Gunie se desparte de FC Bihor. În vârstă de 27 de ani, Gunie a ajuns la Oradea în vara anului 2021, când a fost legitimat la CAO 1910.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Pasajul suprateran construit în zona Era Park, la ieșirea din Oradea spre Arad, pe DN 79, a trecut cu succes testele statice și dinamice de rezistență, o etapă obligatorie înainte de recepția lucrării și deschiderea circulației.
România
Bolojan: Energia a devenit un aspect de securitate, de competitivitate economică și de nivel de trai
Energia a devenit un aspect de securitate, de competitivitate economică și, în final, de nivel de trai pentru că prețurile mari la energie afectează companiile, reduc investițiile și se regăsesc direct sau indirect în costurile suportate de cetățeni, a declarat, joi, prim-ministrul interimar Ilie Bolojan, ministru interimar al Energiei, la semnarea Memorandumului de Înțelegere între Guvernul României și cel al Republicii Serbia pentru facilitarea schimbului de informații privind proiectul centralei hidroelectrice cu acumulare prin pompaj Djerdap 3.
2
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Prețul motorinei ar putea depăși pragul de 10 lei/litru în luna septembrie, în cazul escaladării conflictului din Golf, pe fondul scumpirii petrolului și al aprecierii dolarului față de leu, susține președintele Asociației Energia Inteligentă (AEI), Dumitru Chisăliță, într-o analiză publicată joi.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Evenimentul rutier a avut loc miercuri,15 iulie, în jurul orei 15:00.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
În primul semestru al acestui an, pompierii Inspecției de Prevenire a Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Crișana” al județului Bihor (ISU Bihor) au efectuat 788 de controale la operatori economici, instituții și localități, contribuind la prevenirea incendiilor și creșterea siguranței comunității.