Vineri, de la ora 9:00, pompieri de la serviciile voluntare şi private pentru situaţii de urgenţă se întrec la faza zonală a concursurilor profesionale destinate lor.
Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Crişana Bihor anunţă că în 18 mai 2012, de la ora 8:00, baza sportivă a Liceului cu Program Sportiv Oradea, organizează împreună cu Inspectoratul Şcolar şi Consiliul Judeţean faza judeţeană a concursului cercurilor tehnico-aplicative „Prietenii pompierilor” şi faza judeţeană a concursului de protecţie civilă „Cu viaţa mea apăr viaţa”, la care vor participa echipajele calificate în urma concursurilor desfăşurate la nivel zonal.
Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă “Crişana” s-a alăturat proiectului de ecologizare “Let’s do it Romania!”, venind în sprijinul campaniei de responsabilizare a populaţiei cu privire la importanţa protejării mediului înconjurător.
Panică seara trecută, într-un imobil din cartierul Micro I din Lugoj. Câţiva adolescenţi s-au gândit să facă un grătar în spatele blocului. „Petrecerea” a avut nevoie de intervenţia pompierilor, pentru a anihila flăcările ce au cuprins subsolul imobilului.
Un copil blocat sâmbătă în casă a fost salvat de pompierii din Beiuş. Ei au fost solicitaţi să intervină la un apartament de la etajul doi al unui bloc de locuinţe localitate.
powered by Surfing Waves
BIHON Ştirile judeţului Bihor
În urma modificărilor aduse Codului Fiscal la finalul anului 2025, o dezbatere juridică și administrativă a apărut la Oradea privind posibilitatea acordării de scutiri de impozite locale pentru persoanele cu handicap grav și accentuat.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Volumul său, „Psychedelia reflectată în rockumentare”, surprinde nu doar era psihedelică dar şi rockumentarele – filmele documentare rock.
FC Bihor
În ultimul joc de pregătire din Antalya, FC Bihor a întâlnit pe FC Fratria Varna, locul 2 în Liga 2 din Bulgaria cu 41 de puncte din 13 victorii, 2 egaluri și 3 înfrângeri, golaveraj 35-13, la 6 puncte distanță de liderul Dunav Ruse, care are și un meci mai puțin.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Un bărbat de 39 de ani, din Oradea, pe numele căruia a fost emis un mandat european de arestare pentru furt calificat comis în Austria, a fost prins de polițiștii Compartimentului Urmăriri din cadrul Serviciului de Investigații Criminale Bihor, în urma unei operațiuni desfășurate joi dimineața, într-o benzinărie de pe strada Ovid Densușeanu, din Oradea.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Ministerul Educației a lansat în consultare publică proiectul de calendar pentru înscrierea în clasa pregătitoare în anul școlar 2026 – 2027.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Primăria Batăr a semnalat un caz de vandalism petrecut în parcul din localitatea Sat Nou, comuna Batăr.
1
România
Mașina de protocol condusă de președintele Klaus Iohannis, un Audi A6 3.2 FSI, este scoasă la licitație de Primăria Municipiului Sibiu, cu un preț de pornire de doar 1.000 de euro, potrivit informațiilor publicate de news.ro.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Primăria Oradea reamintește cetățenilor că impozitele și taxele locale aferente anului 2026 pot fi achitate în mai multe tranșe, fără pierderea bonificației acordate pentru plata integrală.
Bihon CSM Oradea
După o pauză de circa două luni, cauzată de participarea reprezentativei României la Campionatul European, Superliga Națională de polo se va relua în weekend, cu meciurile din etapa a 8-a, prima a returului.
BIHON Sport local
Ziua de joi, 5 februarie, a adus față în față cele mai bune echipe din Seria Vest a Diviziei A2 la volei feminin. CSU Oradea a reușit să câștige duelul cu CSU Medicina CNUE Tg. Mureș cu scorul de 3-1 (25-15, 18-25, 25-20, 26-24).
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Primăria Oradea anunță că, începând cu data de 9 februarie, accesul în clădirea instituției va fi restricționat temporar, ca urmare a lucrărilor care se desfășoară în interior.