În intervalul 1-30 aprilie ar urma să aibă loc campania plantărilor municipale de primăvară. Licitația pentru achiziția arborilor s-a terminat în urmă cu două săptămâni, firma câștigătoare a fost Aquaplant SRL Oradea.
Lucrarea n-a fost prinsă în bugetul pe 2013 dar ar urma să se facă în cadrul unui contract multianual.
Fără uşă, fără pereţi, cu tavanul găurit, gata să cadă în capul cui se aventurează sub el. „Înăuntru”, mormane de mizerie, moloz, rumeguş şi miros de şobolani răposaţi, generaţii întregi. Aşa arată locuinţele oferite de Primăria Timişoara, pe strada Ispirescu, tinerilor care provin din casele de copii sau persoanelor cu dizabilități.
Autorităţile locale au decis să interzică, anul acesta, comercializarea florilor şi a aranjamentelor florale, de Mărţişor, în Piaţa Victoriei. Mărţişoarele vor apărea pe tarabe, la Timişoara, din 25 februarie. În această perioadă se pot depune cereri la primărie pentru obţinerea autorizaţiilor necesare.
„Sunetele clopotelor simbolizează glasul lui Dumnezeu şi al slujitorilor săi, care cheamă oamenii la rugăciune. Clopotele au o istorie interesantă şi foarte îndelungată, regăsindu-se în toate culturile şi religiile lumii”. 250 de piese rare, interesante, pline de istorie se află expuse în aceste zile în Timişoara, iar timişorenii sunt invitaţi să le admire în galeria Primăriei Timişoara.
powered by Surfing Waves
Bihon CSM Oradea
Divizionara A de handbal masculin CSM Oradea a demarat pregătirile pentru partea a doua a sezonului.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Directorul adjunct al Colegiului Național „Emanuil Gojdu”, Viorel Mititean a fost numit, cu începere de la 1 ianuarie, inspector școlar pentru fizică, cu atribuții și pentru chimie.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Incidentul s-a produs în cursul zilei de marți, 6 decembrie.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis, marți, avertizări Cod galben de precipitații însemnate cantitativ, ninsori, strat de zăpadă, polei, intensificări ale vântului în jumătatea de nord a țării până joi dimineața, precum și o informare de ninsori, strat de zăpadă, intensificări ale vântului, ger, care este valabilă până vineri dimineața.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Pe 28 noiembrie 2025, autoritățile bihorene au fost sesizate cu privire la o posibilă forare ilegală în Sântimreu, unde muncitorii au descoperit, din greșeală o acumulare de gaz la o adâncime de aproximativ 120 de metri.
BIHON Sport local
În 19 decembrie 2025 site-ul de specialitate transfermarkt.ro a actualizat cotele fotbaliștilor care activează în Superliga.
România
În fiecare an, celebrăm Boboteaza sau Botezul Domnului pe 6 ianuarie. Pe lângă tradiţia sfinţirii apelor, aceasta include şi o serie de obiceiuri populare și superstiții, printre care se numără scoaterea crucii din apă sau aflarea ursitului.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Când unii încă mai sărbătoreau intrarea în noul an, un bărbat de 44 de ani, originar din Rieni, intra într-o casă din Răbăgani cu gândul de a le lăsa pe gazde fără bunurile de valoare.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Prima prelevare de organe din România și implicit din județul Bihor a fost făcută în cadrul Spitalului Clinic Județean de Urgență Bihor. Soțul și fiul unei femei de 58 de ani din Oradea, aflată în moarte cerebrală, au avut puterea să transforme tragedia lor într-o rază de speranță pentru alți suferinzi.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Aproape 16.000 de copii din Bihor vor primi, în 2026, câte un pachet alimentar sau o masă caldă în cadrul Programului Național „Masă sănătoasă”.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Întâmplare mai puțin obișnuită în timpul unui proces, în care șase bărbați au fost judecați pentru tâlhărirea a două femei.