Prinsă în timp ce arunca pe geam un pantof de sport în care a ascuns bijuterii furate, în valoare de peste 12.000 de lei, dar dispărută în urmă cu doi ani în timpul anchetei, o femeie din Bihor a ajuns pe lista infractorilor căutați de Poliția Română.
Inspectorii antifraudă din cadrul ANAF vor putea înregistra audio și video controalele pe care le desfășoară, după ce instituția a stabilit procedurile de utilizare a camerelor de corp (bodycam).
Lucrările la prima pistă de biciclete amenajată în comuna Sâniob se apropie de final, investiția urmând să ofere o nouă posibilitate de acces către una dintre cele mai importante zone viticole și pomicole ale localității.
Șoferii care efectuează transport rutier contra cost cu vehicule pentru care este suficient permisul de conducere din categoriile B sau BE vor trebui să respecte noi cerințe de pregătire profesională.
După debutul nereușit în fața Poloniei, scor 62-105, reprezentativa U16 ani a României a obținut un succes de senzație în fața Serbiei, scor 75-73, în cea de-a doua zi a Campionatului European, care se desfășoară la Oradea.
În preambulul Campionatului European de Atelaje Oșorhei U25, Copii și Juniori de la Baza Hipică Oșorhei, în Oradea s-a desfășurat sâmbătă, 8 august, parada atelajelor.
O intervenție de urgență a salvatorilor montani bihoreni a avut loc sâmbătă, 8 august, în zona Vârfului Bihorul Mare (Curcubăta), unde un copil în vârstă de 12 ani a fost rănit în urma unui accident de ciclism montan.