ORADEA - Prim-procurorul Parchetului Bihor, Gheorghe Toda, a murit în urma unui atac cerebral, în timp ce se afla în Spania. Magistratul a murit sâmbătă, în urma unui atac cerebral, în timp ce se afla într-un sejur în Spania.
ORADEA/CLUJ - Doi procurori şi un judecător din Oradea au fost invitaţi recent la un seminar organizat la Cluj pe tema cooperării internaţionale în materie penală.
Procurorul Valentin Mirişan preia ştafeta de la procurorul Aurel Mascaş, cel care a deţinut până acum, cu delegaţie, conducerea Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Oradea.
powered by Surfing Waves
Bihon CSM Oradea
CSM CSU Raiffeisen Oradea a suferit două înfrângeri surprinzătoare în mai puțin de o săptămână, în fața echipelor clasate pe locul 10 la ora întâlnirii cu „leii roșii”.
Economic
Agenția Județeană pentru Plăți și Inspecție Socială (AJPIS) Bihor a anunțat efectuarea în avans a plăților destinate persoanelor cu dizabilități, măsură menită să asigure un sprijin financiar constant și predictibil pentru beneficiari.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Ministrul Energiei, Bogdan Ivan, avertizează că efectele războiului din Iran asupra pieței carburanților s-ar putea resimți chiar și până la 9 luni după încetarea conflictului.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Tribunalul Bihor a admis, marți, solicitarea formulată de procurorii DIICOT Oradea și a prelungit măsura preventivă a 6 tineri cercetați în dosarul vânzării de substanțe interzise în zona unor școli din reședința de județ.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
În ultimele 24 de ore, pompierii militari din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Crișana” al județului Bihor au desfășurat misiuni pentru stingerea a 5 incendii produse pe raza județului, la locuințe și anexe gospodărești.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Intensificări ale vântului, precipitații sub formă de ploaie, lapoviță și ninsoare, și vreme deosebit de rece, sunt caracteristicile regimului termic prognozat de către meteorologi pentru următoarele trei zile, conform unei informări emise, miercuri, de Administrația Națională de Meteorologie (ANM).
BIHON Ştirile judeţului Bihor
În ultimele 24 de ore, pompierii militari din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Crișana” al județului Bihor au desfășurat misiuni pentru stingerea a 5 incendii de vegetație uscată produse pe raza județului.
Mapamond
Prețurile internaționale ale petrolului au înregistrat o scădere accentuată, în timp ce bursele au reacționat pozitiv, după ce Statele Unite și Iranul au ajuns la un acord privind un armistițiu de două săptămâni, ce presupune și reluarea circulației prin Strâmtoarea Ormuz.
1
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Lucrările de modernizare derulate în parcurile din Oradea ar urma să fie finalizate în perioada următoare, însă ritmul diferă de la un obiectiv la altul.
3