Niciun părinte nu vrea să audă că propriul copil are nevoie de un sprijin diferit față de ceilalți. Unii amână evaluarea, alții se tem de cele trei litere, CES, dar și de eticheta pe care cred că o vor pune asupra copilului. Numai că timpul pierdut poate însemna luni sau ani în care copilul rămâne fără ajutorul care l-ar putea face să învețe în ritmul lui și să nu ajungă să creadă că pur și simplu „nu poate”.
Profesorul universitar emerit Teodor Leuca, una dintre personalitățile importante ale învățământului tehnic orădean, s-a stins din viață la 75 de ani. Fost rector, prorector și decan al Universității din Oradea, acesta și-a dedicat aproape cinci decenii activității academice și cercetării în domeniul ingineriei electrice.
În fiecare săptămână, lângă Biserica cu Lună din Oradea, un profesor își sprijină tabla de o bancă și începe să rezolve ecuații în fața trecătorilor. Unii îl ascultă câteva minute, alții îl privesc ca pe un excentric. Puțini știu însă că omul din fața lor poartă aceeași luptă de aproape un sfert de secol. O luptă care i-a adus 17 medalii naționale, dar care l-a costat cariera de profesor.
powered by Surfing Waves
BIHON Ştirile judeţului Bihor
La viitorul Spital de Boli Infecțioase și Pneumologie din Oradea, lucrările au trecut de etapa structurii de rezistență și se concentrează acum pe anveloparea clădirii, finisaje și instalațiile interioare.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
O diferență uriașă, de aproape 730 de metri cubi de lemn, a fost descoperită de polițiștii Biroului pentru Protecția Fondului Forestier și Piscicol din cadrul Serviciului Ordine Publică Bihor în urma a două percheziții efectuate joi, 15 octombrie la sediul și depozitul de material lemnos al unei societăți comerciale din localitatea Sâmbăta.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
O tânără de 17 ani a fost arestată de Tribunalul Bihor sub acuzația de trafic de minori după ce a recrutat și determinat patru minori din case de tip familial să se prostitueze.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Începând din 2 noiembrie, plata taxelor pentru plăcuțele de înmatriculare, atribuirea unui număr preferențial, păstrarea numărului și rezervarea unui număr preferențial se va putea face exclusiv prin metode de plată electronice, a transmis Prefectura Bihor.
Economic
Plățile vor fi realizate de Agenția Națională pentru Plăți și Inspecție Socială (ANPIS), atât prin transfer bancar, cât și prin intermediul Poștei Române, în funcție de modalitatea aleasă de fiecare beneficiar.
Cultură
Ca în fiecare an, concertele vor avea loc la Filarmonica de Stat Oradea şi la Sinagoga Neologă Sion.
Economic
De la 1 noiembrie 2026, firmele care emit bonuri fiscale fără cod QR riscă amenzi cuprinse între 2.000 și 4.000 de lei. Organizația IMM România solicită Parlamentului să amâne sancțiunile cu un an.
BIHON Sport local
Boxerul Raimond Oșvat participă la Campionatul European de box U15 care se desfășoară în orașul Trabzon (Turcia) în perioada 16 - 26 octombrie.