În spatele acestei temeri se află o realitate care privește deja mii de familii din Bihor. În anul școlar 2025-2026, în unitățile de învățământ de masă din județ erau înregistrate 2.046 de cazuri de copii și elevi cu cerințe educaționale speciale (CES), față de 1.677 cu numai un an înainte. Creșterea este de aproximativ 22%.

Dintre cei 2.046 de copii, 1.458 se află în categoria dizabilităților ușoare sau moderate, 382 au intelect liminar, iar 206 au dizabilități grave, severe sau asociate.

Sunt categorii largi. Un copil cu dizabilitate ușoară sau moderată poate înțelege mai greu un text ori poate avea nevoie de mai mult timp și explicații în pași. În formele grave, severe ori asociate, nevoile pot afecta simultan învățarea, comunicarea, autonomia sau deplasarea.

„Intelectul liminar” descrie, în general, o funcționare intelectuală aflată la limita inferioară, fără a însemna automat dizabilitate intelectuală. Copilul poate învăța într-o școală obișnuită, dar poate procesa mai lent informația și poate avea dificultăți cu memoria de lucru, citirea sau matematica.

O analiză științifică din 2026 indică, la nivel de grup, întârzieri de aproximativ doi ani la citire și aritmetică. Ritmul obișnuit al clasei îl poate lăsa în urmă, dacă nu primește sprijin adaptat.

În același an, specialiștii din Comisia de Orientare Școlară și Profesională (CEOSP) Bihor au evaluat 1.005 copii și au emis 901 certificate de orientare școlară și profesională: 569 pentru integrarea în învățământul de masă și 332 pentru învățământul special.

Numărul certificatelor a rămas aproape identic: 909 cu un an înainte. Creșterea cu 22% a numărului total de copii cu CES nu înseamnă, așadar, că au apărut brusc cu 22% mai multe cazuri noi.

Cristina Avrigeanu, directoarea Centrului Judeţean de Resurse şi Asistenţă Educaţională (CJRAE) Bihor, vorbește atât despre o identificare mai bună și mai timpurie, cât și despre cazuri tot mai complexe.

Certificatul care îi sperie pe unii părinți

Cele mai frecvente sunt dificultățile de cunoaștere și învățare, inclusiv dislexia, disgrafia și discalculia, urmate de dificultăți de comunicare și interacțiune, inclusiv din spectrul autist, ADHD, anxietate, depresie și probleme de autoreglare emoțională. Uneori, apar mai multe la același copil.

Pentru părinte, recomandarea unei evaluări poate fi greu de acceptat. CJRAE întâlnește familii reticente la orientarea CES, părinți care nu acceptă diagnosticul ori refuză recomandările specialiștilor.

„Un certificat CES nu este o etichetă și nu definește copilul. Rolul său este să recunoască nevoile educaționale specifice și să permită accesul copilului la măsurile de sprijin de care are nevoie”, spune Cristina Avrigeanu.

Miza nu este hârtia în sine. Dacă dificultatea rămâne neidentificată, copilul continuă să primească aceleași cerințe din partea celorlalți, ca și cum ea nu ar exista.

Un elev cu dislexie citește mai greu, nu termină la timp, acumulează goluri și poate ajunge să creadă că este „slab la școală”. Un copil cu ADHD poate fi văzut doar drept neatent sau neascultător, deși are nevoie și de adaptări ale modului de lucru. Iar unul cu intelect liminar poate avea nevoie de explicații mai scurte, repetate și structurate, nu de concluzia că „nu se străduiește”.

Cercetările arată că intervenția timpurie poate reduce efectele dificultăților de învățare și poate crește șansele de reușită școlară. Fără ajutor, eșecurile repetate pot aduce frustrare, scăderea stimei de sine și alte probleme. În cazul întârzierilor de dezvoltare, intervențiile începute mai devreme au șanse mai mari să ajute copilul să dobândească abilități noi.

„Prin amânarea evaluării, copilul poate pierde timp valoros, în care ar putea beneficia de intervenție specializată, de adaptarea predării și evaluării, de curriculum adaptat, de profesor de sprijin, consiliere psihopedagogică sau terapie logopedică, după caz”, spune Avrigeanu.

În 2025-2026, dintre cele 569 de certificate pentru integrarea în învățământul de masă, în 341 de cazuri au fost recomandate servicii educaționale de sprijin, în 126 s-a recomandat curriculum adaptat, în 50 adaptarea metodelor pentru tulburări specifice de învățare și în alte 41 adaptarea metodelor la diagnosticul medical.

Alte opt cazuri au vizat menținerea în grădiniță peste vârsta legală, iar trei au vizat școlarizarea la domiciliu.

Un profesor de sprijin la 16 copii

După primirea certificatului pentru copilul cu CES, începe însă o altă problemă: cât din sprijinul recomandat poate fi oferit efectiv.

În Bihor există 67 de profesori itineranți și de sprijin, care lucrează în 95 de unități de învățământ. În anul școlar precedent, 1.046 de copii au beneficiat direct de activitatea lor: 62 la învățământul preșcolar, 441 în ciclul primar, 496 la gimnaziu și 47 la liceu.

Raportul înseamnă, în medie, aproximativ 16 beneficiari pentru un profesor. Ordinul care reglementează normarea prevede însă 8-12 copii pentru nivelurile de sprijin I și II, 4-6 copii pentru nivelul III și cel mult 12 pentru grupele mixte.

CJRAE confirmă că există situații în care unui profesor îi sunt repartizați mai mulți copii decât limita normei și cazuri în care același specialist trebuie să acopere mai multe școli.

Nu fiecare dintre cei 2.046 de copii are recomandare de profesor de sprijin, iar CJRAE nu are un indicator separat care să arate câți dintre cei care au recomandare nu primesc deloc serviciul exclusiv, din lipsă de personal. Instituția vorbește însă explicit despre „o presiune reală asupra resursei umane”.

Dintre cei 67 de profesori, 26 lucrează în mediul rural, iar unii își împart programul între mai multe puncte de lucru. Asta înseamnă deplasări și mai puțin timp petrecut cu fiecare copil.

Totuși, cifrele arată și că acest efort contează. Dintre cei 1.071 de copii evaluați în cadrul serviciilor de sprijin, 870, adică 81,2%, au înregistrat progrese.

Să stai într-o clasă nu înseamnă să fii inclus

Integrarea într-o școală de masă poate părea, pe hârtie, rezolvarea problemei. În realitate, simplul fapt că un copil cu CES are o bancă într-o clasă obișnuită nu spune dacă înțelege ce i se predă, dacă poate participa, dacă este acceptat și dacă are lângă el oamenii care îl ajută să progreseze.

Resursele diferă de la o școală la alta. CJRAE indică numărul mare de beneficiari raportat la specialiști, timpul insuficient pentru intervenția directă, sarcinile administrative, lipsa unor spații dedicate și dotările insuficiente.

Există profesori de sprijin care lucrează în spații comune sau improvizate, iar în unele cabinete lipsesc laptopuri, imprimante, materiale senzoriale, jocuri și resurse adaptate.

„Incluziunea reală nu înseamnă doar prezența fizică a copilului cu CES într-o clasă de învățământ de masă. Înseamnă adaptarea procesului educațional la nevoile sale, participarea lui efectivă la viața clasei și asigurarea sprijinului necesar pentru progres și autonomie”, subliniază Cristina Avrigeanu.

Pentru părintele care se teme de cele trei litere, aceasta este poate partea cel mai greu de văzut la început. Certificatul nu schimbă cine este copilul și nu îi trasează singur viitorul. Dar poate schimba felul în care școala înțelege dificultatea lui și instrumentele pe care le poate pune la dispoziție.

„Solicitarea sprijinului specializat nu trebuie privită ca o recunoaștere a unui eșec, ci ca o modalitate de a oferi copilului sprijinul de care are nevoie și instrumentele necesare pentru a-și valorifica potențialul”, este mesajul Cristinei Avrigeanu pentru părinți.

Pentru că, uneori, adevărata etichetă nu este „CES”. Este cea pe care copilul și-o poate pune singur, după luni sau ani în care nu reușește să țină pasul cu ceilalți și nimeni nu i-a explicat de ce.