Slaba pregătire a celor care vor să fie dascăli este confirmată şi de rezultatele obţinute de cei care au candidat pentru un post de suplinitor.
Trei dintre cei 26 de profesori care au luat zece la titularizare la nivel naţional sunt din Bihor. Popa Octavia Florentina a dat pentru prima dată examen de titularizare. Şi a obţinut nota 10 la limba germană modernă.
Rezultatele finale se vor afişa pe 21 iulie, după soluţionarea contestaţiilor. Trei candidaţi cu nota 10, un candidat cu nota 1, aproximativ 35 % cu note sub 5. Mai puţin de 25% dintre candidaţii la titularizare au luat note de trecere, adică peste 7. Afişarea rezultatelor la examenul de titularizare s-a lăsat aşteptată.
Sfârşit de săptămână cu emoţii pentru cadrele didactice care au trecut prin furcile caudine ale examenului de titularizare.
Patru profesori de la Universitatea din Oradea vor pleca, începând de sambata, într-un schimb de experienţă într-o prestigioasă universitate din Norvegia.
powered by Surfing Waves
BIHON Sport local
Colege în Liga 3, Seria 8, Lotus Băile Felix și CS Bihorul Beiuș au terminat la egalitate toate cele trei meciuri jucate în sezonul 2025/2026. A fost 0-0 la Beiuș, apoi 1-1 și 2-2 la Sânmartin.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Comisara europeană pentru Egalitate, Hadja Lhabib, și comisarul european pentru Justiție, Michael McGrath, au transmis un mesaj de solidaritate cu comunitatea LGBTI din Oradea și au subliniat necesitatea respectării dreptului la liberă întrunire.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Polițiștii de la Biroul pentru Protecția Animalelor Bihor l-au reținut pentru 24 de ore pe un tânăr de 29 de ani, din localitatea Bistra, acuzat că ar fi rănit cu intenție câinele unui consătean.
Economic
Premierul interimar Ilie Bolojan consideră justificată amânarea majorării TVA pentru locuințe, după atacul cibernetic care a blocat platforma ANCPI. Transferul datelor în Cloudul Guvernamental va fi finalizat miercuri, iar joi autoritățile vor estima când sistemul va redeveni funcțional.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
În ciuda acestei noi interdicții, Marșul Oradea PRIDE va avea loc. Peste 150 de organizații din peste 30 de țări și-au exprimat solidaritatea cu Oradea PRIDE și au cerut respectarea dreptului la întrunire pașnică.
8
FC Bihor
Revenită pe plan local, echipa FC Bihor a susținut primul joc pe teren propriu în compania formației Sănătatea Cluj, pe care a învins-o cu 1-0 (0-0), la capătul unei prestații care nu a impresionat.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Procesul de reumplere a lacului de acumulare Leșu avansează în condiții normale, iar acumularea a ajuns deja la aproximativ 15% din volumul de retenție.
FC Bihor
În timp ce FC Bihor juca meciul de pregătire cu Sănătatea Cluj, la Casa Fotbalului a avut loc tragerea la sorți a programului sezonului regular din Liga 2.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Orădenii care au nevoie de consultații ORL și care se adresează Spitalului de Copii sunt nevoiți să aștepte săptămâni bune pentru o programare.
2
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Tribunalul Bihor a respins, miercuri, cererea de revocare a măsurii controlului judiciar luată în urmă cu mai bine de un an și jumătate față de Narcisa Ioana Pașca, agent șef adjunct la Poliția Municipiului Beiuș – Secția 2 Rurală.