Săptămâna trecută, Guvernul României a aprobat o anexă, la Hotărârea privind prelungirea Stării de Alertă, în care precizează că pe 23 și 30 aprilie magazinele pot fi deschise până la ora 20:00, indiferent de incidența cazurilor. Precizăm de altfel, că în 41 de localități bihorene, care nu se afla sub incidența restricțiilor suplimentare, magazinele vor fi deschise până la ora 21:00.
powered by Surfing Waves

BIHON Ştirile judeţului Bihor

Praznic luminos al Adormirii Preasfintei Născătoare de Dumnezeu la Mănăstirea Izbuc
Cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Sofronie, Episcopul Oradiei, Mănăstirea Izbuc, cea mai veche sihăstrie monahală din ținutul Bihorului, își cheamă fiii duhovnicești să se adune la praznicul luminos al Adormirii Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, ocrotitoarea acestui așezământ sfânt.

FC Bihor

Calificare chinuită! FC Bihor Oradea a avut nevoie de prelungiri pentru a elimina o echipă din Liga 3!
FC Bihor a avut o misiune mult mai dificilă decât se anticipa pe terenul unei echipe tinere, Viitorul Cluj, care în sezonul trecut s-a clasat pe locul 7 (din 10 echipe) în Liga 3, Seria 10. Cum se întâmplă deseori în meciurile de Cupa României, echipa inferioară se mobilizează exemplar în fața celei venite din Liga 2. Până la urmă, FC Bihor a găsit drumul spre gol abia în prelungiri, când la serviciu s-a aflat din nou Andreas Chirițoiu cu gol și pasă decisivă.

BIHON Ştirile judeţului Bihor

În localitatea Roşia se va desfăşura o nouă ediţie a Festivalului-Concurs al Viorii cu Goarnă „Dorel Codoban”
Evenimentul va aduce pe scenă artiști îndrăgiți, ansambluri folclorice și tineri instrumentiști.

BIHON CAO

Anunț Compania de Apă

BIHON CAO

Anunț Compania de Apă Oradea

Anunțuri Mediu, Ape

Anunț Compania de Apă

BIHON Sport local

14 echipe vor lua startul în Liga 4 Bihor! Vezi programul celor 13 etape din sezonul regular!
Campionatul 2025/2026 din Liga 4 Bihor la fotbal va avea doar 14 echipe la debutul programat în 30-31 august.

BIHON Ştirile judeţului Bihor

Reabilitarea și eficientizarea energetică a Spitalului de Psihiatrie din Nucet a ajuns la un stadiu de execuție de 25%
Proiectul este finanțat din fonduri europene și urmărește să îmbunătățească semnificativ condițiile de tratament și de muncă, printr-o serie de lucrări majore de modernizare.

BIHON Ştirile judeţului Bihor

Episcopia Ortodoxă a Oradiei a preluat biserica în care a slujit Ciprian Mega. Preotul caterisit a anunțat un nou proiect!
Episcopia Ortodoxă Română a Oradiei informează că marți a fost pusă în aplicare decizia definitivă a instanței judecătorești privind evacuarea „ocupantului abuziv” din biserica cu hramul „Sfântul Ierarh Spiridon al Trimitundei” Oradea.

BIHON Ştirile judeţului Bihor

În comuna Borș au fost recepționate 24 de apartamente ANL. Locuințele vor fi închiriate tinerilor până în 35 de ani
Agenția Națională pentru Locuințe, instituţie aflată sub autoritatea Ministerului Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei, a recepționat, în data de 12 august, în comuna Borș, 24 de locuinţe pentru tineri, destinate închirierii.

BIHON Ştirile judeţului Bihor

UO investește în sustenabilitate. 11 centrale electrice fotovoltaice vor fi montate în campusul universitar
Universitatea din Oradea (UO) a anunțat, marți, semnarea contractului de finanțare pentru implementarea proiectului „Universitate sustenabilă prin utilizarea surselor regenerabile de energie” (Susten-UO).

BIHON Ştirile judeţului Bihor

Grav accident de circulație pe centura Oșorhei. Trei persoane au fost transportate la spital
Incidentul s-a produs în cursul zilei de marți, 12 august.

BIHON Ştirile judeţului Bihor

Incendiu violent lângă o hală de cereale în Palota. Au ars 1,5 tone de deșeuri
Marți, 12 august, în jurul orei 08:50, pompierii militari orădeni au fost solicitați să intervină pentru stingerea unui incendiu izbucnit în curtea unei societăți comerciale din localitatea Palota, comuna Sântandrei.

BIHON Ştirile judeţului Bihor

„Punct şi de la capăt”. Expoziţia de artă contemporană se va deschide în Cetate, la Galerii de Artă – Reperaj
UAPR, Filiala Oradea prezintă lucrările a 37 de artişti plastici, interpretări diverse ale temei „Punct şi de la capăt”.

Bihon.ro logoPentru noi, confidențialitatea Dvs. este importantă

Noi și partenerii noștri utilizăm tehnologii, cum ar fi modulele cookie, și vă procesăm datele cu caracter personal, precum adresele IP și identificatorii cookie, pentru a personaliza anunțurile publicitare și conținutul în funcție de interesele dvs., pentru a măsura eficiența anunțurilor și a conținutului și pentru a obține informații despre publicul care a văzut anunțurile și conținutul. Faceți clic mai jos pentru a vă da consimțământul privind utilizarea acestei tehnologii și procesarea datelor dvs. cu caracter personal în aceste scopuri. Vă puteți răzgândi și puteți schimba opțiunile în orice moment, revenind la acest site.