Mii de români au ieșit miercuri seara în București, Cluj, Timișoara, Oradea și alte orașe din țară, pentru a protesta faţă de modificarea Codurilor penale.
Duminica seara, mai multi angajati de la Unitatea de Primiri Urgente a Spitalului Judetean Oradea au iesit in fata unitatii ca sa ameninte din nou ca-si dau demisiile daca nu primesc sporurile cuvenite, in semn de solidaritate cu seful lor, dr. Hadrian Borcea.
Peste 10.000 de manifestanți participat joi, 26 aprilie, la protestul Sanitas din faţa Palatului Victoria. Printre aceștia s-au aflat și aproximativ 70 de bihoreni.
Un grup de cinci persoane au protestat joi la ora 10:00 în faţa Agenţiei pentru Protecţia Mediului (APM) Bihor. Cei cinci, membri ai organizaţiei Oradea Civică, aveau două bannere pe care era scris „#VA VEDEM”.
Personalul auxiliar de specialitate şi conex de la instanţele şi parchetele bihorene este nemulţumit de inechităţile salariale.
powered by Surfing Waves
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Un sondaj INSCOP arată o societate românească profund divizată: o parte dintre cetățeni susțin democrația, în ciuda conflictelor și dezbaterilor politice prelungite, în timp ce alții ar prefera un regim mai puțin democratic, dacă acesta ar garanta ordine și stabilitate.
Economic
Mai multe instituții publice din județul Bihor au scos la concurs posturi vacante în această perioadă, oferind oportunități de angajare atât pentru persoane cu studii superioare, cât și pentru candidați cu studii medii.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Bihon.ro vă prezintă activitățile care au loc în Oradea, în data de 23 iulie.
BIHON Sport local
Colege în Liga 3, Seria 8, Lotus Băile Felix și CS Bihorul Beiuș au terminat la egalitate toate cele trei meciuri jucate în sezonul 2025/2026. A fost 0-0 la Beiuș, apoi 1-1 și 2-2 la Sânmartin.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Comisara europeană pentru Egalitate, Hadja Lhabib, și comisarul european pentru Justiție, Michael McGrath, au transmis un mesaj de solidaritate cu comunitatea LGBTI din Oradea și au subliniat necesitatea respectării dreptului la liberă întrunire.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Polițiștii de la Biroul pentru Protecția Animalelor Bihor l-au reținut pentru 24 de ore pe un tânăr de 29 de ani, din localitatea Bistra, acuzat că ar fi rănit cu intenție câinele unui consătean.
Economic
Premierul interimar Ilie Bolojan consideră justificată amânarea majorării TVA pentru locuințe, după atacul cibernetic care a blocat platforma ANCPI. Transferul datelor în Cloudul Guvernamental va fi finalizat miercuri, iar joi autoritățile vor estima când sistemul va redeveni funcțional.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
În ciuda acestei noi interdicții, Marșul Oradea PRIDE va avea loc. Peste 150 de organizații din peste 30 de țări și-au exprimat solidaritatea cu Oradea PRIDE și au cerut respectarea dreptului la întrunire pașnică.
8
FC Bihor
Revenită pe plan local, echipa FC Bihor a susținut primul joc pe teren propriu în compania formației Sănătatea Cluj, pe care a învins-o cu 1-0 (0-0), la capătul unei prestații care nu a impresionat.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Procesul de reumplere a lacului de acumulare Leșu avansează în condiții normale, iar acumularea a ajuns deja la aproximativ 15% din volumul de retenție.