Crăciunul e sărbătoarea sfântă sărbătorită oriunde și de către oricine, chiar și de răufăcători. La Penitenciarul Oradea, în cadrul multiplelor programe și acțiuni de încercare a reabilitării deținuților, s-a organizat zilele acestea câteva misiuni în favoarea deținuților.
Marea încărcătură afectivă pentru fiecare dintre noi din această perioadă o resimt şi cei ce au comis conştient infracţiuni grave şi cei care, fără voia lor, din ghinion curat au ajuns după gratii, cu infracţiuni mai puţin semnificative.
Meseriile ecologice, agricultura şi construcţiile pot fi salvarea pentru mulţi dintre foştii deţinuţi. Excluşi de pe piaţa muncii, 8 din 10 puşcăriaşi se întorc în detenţie. Timişoara atrage atenţia asupra acestor probleme.
Năpădiţi de buruienile nepăsării, administratorii bazei sportive „Dan Păinişanu” au primit luni un sprijin nesperat pentru curăţirea terenurilor de antrenament. Un grup de 20 deţinuţi de la Penitenciarul Timişoara au venit să ajute şi în scurt timp au reuşit să cureţe ceea ce nu au reuşit cei responsabili în ultima perioadă.
În speranţa că îi va determina să ducă o viaţă corectă şi să nu mai ajungă în stare de detenţie, reprezentanţii Penitenciarului Oradea au organizat, împreună cu colegii de la AJOFM, „Bursa locurilor de muncă pentru persoanele private de libertate”.
powered by Surfing Waves
Bihon CSM Oradea
Echipa orădeană a început „cu stângul” partida de la Brașov, practicând un joc defensiv foarte modest. Meciul a constituit o restanță din etapa a 21-a a Ligii Naționale de baschet masculin și s-a încheiat cu scorul de 96-99.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Evenimentul rutier a avut loc marți, 10 martie, cu puțin înainte de ora 19:00.
România
Președintele Nicușor Dan a convocat pentru ziua de miercuri, 11 martie, o ședință a Consiliului Suprem de Apărare a Țării (CSAT), reuniunea fiind anunțată cu doar o zi înainte.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Doi foști polițiști din cadrul Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate (BCCO) Oradea au fost trimiși în judecată de procurorii Parchetului Bihor pentru ultraj contra bunelor moravuri, după ce au fost surprinși de camerele de supraveghere în timp ce ar fi întreținut acte sexuale într-un local din centrul orașului.
România
Potrivit surselor TVR Info, preşedintele ucrainean se va întâlni joi, 12 martie, la Bucureşti cu Nicuşor Dan şi cu premierul Ilie Bolojan.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Măsurile luate de Guvernul Bolojan îi nemulțumesc și pe profesorii din Bihor. Peste 1300 de cadre didactice s-au pronunțat în scris pentru boicotarea simulării examenului de Evaluare Națională.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Conducerea Oradea Transport Local a prezentat public raportul de activitate pentru anul 2025 în cadrul unei conferințe de presă susținută de directorul general Adrian Revnic, secondat de directorul tehnic Marius Nicoruț și directorul economic Romeo Nica.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Tesla în valoare de 30.000 euro, căutat de autoritățile franceze și preluat de polițiștii din Oradea
Polițiștii de frontieră din cadrul Inspectoratului Teritorial al Poliției de Frontieră Oradea au descoperit, în municipiul Oradea, un autoturism evaluat la aproximativ 30.000 de euro, căutat de autoritățile din Franța, și care se afla în posesia unui cetățean român.
Economic
Guvernul României a publicat recent în Monitorul Oficial ordonanța de urgență care reglementează prețul gazelor naturale pentru consumatorii casnici în perioada 1 aprilie 2026 – 31 martie 2027.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Comisia Europeană a aprobat luni, 9 martie, transferul fondurilor europene pentru 9 spitale noi din România, printre care și Spitalului de Boli Infectioase Oradea.
1
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Evenimentul s-a produs în cursul zilei de luni, 9 martie.