Week-end plin pentru iubitorii sporturilor cu motor din vestul ţării. Sâmbătă şi duminică, aceştia au la dispoziţie două evenimente distincte. Vorbim în primul rând de Campionatul Regional de Rally Sprint ce îşi programează în 29 octombrie etapa a V-a la Cladova, iar o zi mai târziu are loc VTM-ul de la Hăşdat.
O femeie în vârstă cade prada tentaţiei şi se urca într-o maşină de raliu alături de un şofer profesionist. Încă de la primele manevre, bătrâna începe să zbiere şi să facă tot felul de gesturi, în speranţa că pilotul va reduce din viteză.
În timpul unei curse de maşini din Australia, o maşină se dă peste cap şi ajunge în tribună. Deşi maşina a intrat într-un grup de oameni, numai doi au avut nevoie de spitalizare, ceilalţi au scăpat ca prin urechile acului. Filmuleţul a fost postat pe youtube.
La un concurs în care se încearcă escaladarea unei pante, un sofer de pe un Jeep are un noroc incredibil. Când este aproape de vârf, acesta se răstoarnă pe o parte, dar scapă de rostogolire ca prin minune. Filmuleţul a fost postat pe youtube.
Câţiva băieţi cu iniţiativă şi imaginaţie au pus pe marginea drumului, la un raliu din America de Sud, o păpuşă gonflabilă, cu un steguleţ roşu roşu în mână pentru a vedea cine o bagă în seamă. Iar unul dintre concurenţi a căzut în plasă.
powered by Surfing Waves
România
Consumatorii vulnerabili de energie ar putea beneficia în continuare de sprijin financiar din partea statului pentru plata facturilor la electricitate.
România
Statul renunță la o parte importantă din facilitățile fiscale acordate până acum acestor vehicule și introduce un nou model de calcul al impozitului auto.
România
Guvernul a decis să renunțe la impozitarea serelor, solariilor și a altor construcții agricole, revenind asupra modificărilor recente aduse Codului Fiscal.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Ministerul Muncii a publicat, la sfârșitul săptămânii trecute, proiectul de hotărâre privind stabilirea salariului minim brut pe țară garantat în plată, propunând majorarea acestuia la 4.325 de lei începând cu 1 iulie 2026.
1
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Consiliul Județean Bihor a aprobat încheierea unui contract de asociere cu UAT Comuna Aușeu pentru asigurarea finanțării pentru lucrările care mai sunt de executat pentru finalizarea proiectului „Lucrări prioritare de extindere și reabilitare alimentare cu apă și canalizare, comuna Aușeu – alimentare cu apă, canalizare și stație de epurare localitățile Groși, Aușeu și Cacuciu Vechi”.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Inspirat de poezia lui Mihai Eminescu, echipa Mario Dance Atelier revine cu un spectacol inedit pe scena Teatrului Regina Maria.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Trei bucăți de slănină puse la afumat l-au costat scump pe un pensionar orădean, după ce afumătoarea a fost cuprinsă de flăcări, iar focul a afectat și casele vecinilor.
România
După tăierile masive operate în vara acestui an asupra fondului de burse studențești, România a obținut aprobarea Comisiei Europene pentru o finanțare suplimentară de 60 de milioane de euro, destinată sprijinirii a aproximativ 40.000 de studenți din medii vulnerabile în 2026.
2
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Procesul accidentului de muncă în care un tânăr de 28 de ani și-a pierdut viața în timp ce opera un utilaj în cadrul unei firme din Oradea s-a încheiat printr-o hotărâre judecătorească definitivă prin care s-a stabilit că vina este a mortului.
1
Bihon CSM Oradea
Baschetbalistul orădean va deveni foarte curând cel mai bun marcator all time din FIBA Europe Cup.