România ocupă ultima poziție în Uniunea Europeană în ceea ce privește reciclarea, potrivit unui raport Eurostat.
Unii concetăţeni ce beneficiază de ajutoarele alimentare oferite printr-un program cu finanţare europeană se comportă prea puţin europeneşte, atunci când aruncă ambalajul cu sigla UE.
Ambalajale din carton pentru lapte sau suc se depozitează în igluurile galbene, atenţionează campania „De acum mă reciclez la plastic!”, organizată de Eco-Rom Ambalaje, împreună cu Primăria, Eco Bihor şi RER Ecologic.
Zece asociaţii de proprietari şi 30 de gospodării individuale au fost premiate ieri de Primărie şi Eco Bihor, pentru colectarea selectivă a deşeurilor. Aceştia au fost aleşi în urma unei campanii informare şi monitorizare, derulată pentru a conștientiza populaţia în privinţa obligativităţii colectării diferenţiate.
powered by Surfing Waves
BIHON Ştirile judeţului Bihor
În cursul zilei de de 6 februarie, în urma administrării probatoriului, polițiștii din Salonta au dispus reținerea unui tânăr de 23 de ani, din comuna Aștileu, pentru 24 de ore cercetat pentru infracțiuni rutiere.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Un incendiu a izbucnit în cursul nopții de 8 februarie la un transformator electric din localitatea Paleu, apelul de urgență fiind înregistrat în jurul orei 22:00.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Evenimentul rutier s-a petrecut luni, 9 februarie, în jurul orei 11:00
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Ziua de 10 februarie se anunță extrem de agitată, atât la nivel național, cât și la nivel județean. Sindicatul Naţional al Salariaţilor Comunelor şi Oraşelor din România (SCOR), care face parte din Federaţia sindicală Columna, a anunțat organizarea unei greve de avertisment în aproximativ 1.300 de primării din țară.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Luni, 9 februarie, pompierii militari bihoreni au intervenit pe DN 19, la ieșirea din localitatea Valea lui Mihai spre Satu Mare, pentru stingerea unui incendiu izbucnit la un autocamion.
BIHON Sport local
Sportivii clubului Maxim Fight Team au participat la sfârșitul săptămânii trecute la prima competiție de kickboxing din acest an, desfășurată la Moșnița Nouă, în județul Timiș, Cupa Tamashyi.
România
Consiliul Concurenței desfășoară o investigație care vizează compania Digi România, în legătură cu un posibil abuz de poziție dominantă pe piețele de televiziune, internet fix și telefonie fixă.
FC Bihor
Ionuț Dacian Ban este un produs al FC Bihor, fiind junior la grupa antrenată de Călin Cheregi, iar în Liga 2 a mai evoluat pentru Luceafărul Oradea. La nivel de Liga 3 a jucat la Lotus Băile Felix și Crișul Sântandrei. În actualul sezon, Ban a evoluat pentru FC Bihor în 19 meciuri, 17 în Liga 2 și două în Cupa României, totalizând 1.384 de minute. Ultimul meci jucat va rămâne FC Bihor – Metalul Buzău, scor 2-1, când a intrat la pauză în locul lui Panait. Pe site-ul de specialitate transfermarkt.ro era cotat la final de decembrie 2025 la suma de 175.000 de euro.
România
Guvernul a decis să mai acorde timp de acomodare pentru contribuabilii persoane fizice care desfășoară activități economice, amânând obligativitatea utilizării sistemului RO e-Factura până la 1 iunie 2026.
1
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Orbán Miklós îi va avea ca invitaţi în concert pe Călin Pop, Alina Orban şi Horvath Laszlo Mircea.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Într-o perioadă în care bugetele locale sunt supuse unor presiuni tot mai mari, Primăria comunei Tinca a reușit să transforme eficiența administrativă în proiecte vizibile pentru cetățeni.
1