Unii concetăţeni ce beneficiază de ajutoarele alimentare oferite printr-un program cu finanţare europeană se comportă prea puţin europeneşte, atunci când aruncă ambalajul cu sigla UE.
Ambalajale din carton pentru lapte sau suc se depozitează în igluurile galbene, atenţionează campania „De acum mă reciclez la plastic!”, organizată de Eco-Rom Ambalaje, împreună cu Primăria, Eco Bihor şi RER Ecologic.
Zece asociaţii de proprietari şi 30 de gospodării individuale au fost premiate ieri de Primărie şi Eco Bihor, pentru colectarea selectivă a deşeurilor. Aceştia au fost aleşi în urma unei campanii informare şi monitorizare, derulată pentru a conștientiza populaţia în privinţa obligativităţii colectării diferenţiate.
Miercuri, 19.02.2014, Patrula de reciclare a Liceului Tehnologic nr. 1 Şuncuiuş a reuşit să predea la RoRec Asociaţia Română pentru Reciclare o cantitate de 302,5 Kg de Deşeuri de Echipamente Electrice şi Electronice (DEEE).
Elevii celor şase clase a III de la Şcoala Gimnazială nr. 11 din Oradea au avut parte ieri de o experienţă inedită.
powered by Surfing Waves
România
Recunoașterea calificărilor medicale obținute în Regatul Unit ar putea deveni mai simplă, potrivit unui proiect de ordonanță de urgență publicat de Ministerul Sănătății.
Cultură
Albumul bluesman-ului orădean, înscris în procesul de evaluare pentru cea de-a 69-a ediție a Premiilor Grammy, vine în același moment cu un concert-eveniment la Opera Națională București.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
În comuna Sânmartin se va extinde producția proprie de energie electrică, după ce primul parc fotovoltaic, construit în satul Cordău, a început să reducă facturile administrației locale.
1
Economic
Instituțiile publice din România ar putea beneficia de verificări suplimentare de securitate cibernetică, iar persoanele care descoperă vulnerabilități în sistemele informatice ale statului ar putea primi recompense financiare.
1
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Cei doi bărbați implicați în vara acestui an într-o tâlhărie petrecută pe bulevardul Dacia, din Oradea, au fost condamnați în mod diferit de către instanța de judecată.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Prima campanie gratuită de sterilizare și microcipare a câinilor, organizată de Primăria Valea lui Mihai, s-a încheiat, iar aproape 30 de animale au trecut prin mâinile specialiștilor.
2
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Judecătoria Beiuș a pronunțat sentința pe fond în procesul în care Traian Bodog, un bărbat din Burzuc, care avea 69 de ani la data comiterii faptei, a fost inculpat pentru furtul a 79 de oi de la un localnic din Pocola, care îl tocmise să aibă grijă de animale.
Cultură
Spectacolul „Moka” | „A Haza Sólymai” este o coproducţie a celor două teatre orădene: Teatrul Regina Maria şi Teatrul Szigligeti.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Miros de cârnați proaspeți, caltaboși, toroș aburind și pălincă tradițională, dar și o competiție strânsă între echipele participante. A doua zi a festivalului-concurs „D’ale porcului - Toroș&Maioș Fest”, desfășurat în Băile Felix, a adunat sute de vizitatori, dornici să descopere gusturile autentice ale bucătăriei tradiționale.
Stiri Inter(Nationale)
Cinci persoane au murit, iar cel puțin 12 au fost rănite, printre acestea aflându-se și polițiști, după ce un bărbat a deschis focul sâmbătă, 7 noiembrie, în centrul istoric al orașului Cracovia, din Polonia.
4
BIHON Sport local
Sâmbătă au avut loc ultimele trei partide din etapa a 12-a a Ligii 3, Seria 8. Crișul Sântandrei a terminat la egalitate în deplasare cu Unirea Tășnad, scor 1-1, iar Transilvania Sport Academy a pierdut pe teren propriu cu Sănătatea Cluj, scor 0-1.
1