Situaţie tot mai îngrijorătoare pentru clienţii băncilor din Timiş. Valoarea restanţelor înregistrate, mai ales la creditele în valută, creşte continuu iar în octombrie anul acesta aproape s-au dublat faţă de perioada similară a anului trecut.
Clienţii bancari cu credite din Timiş îşi plătesc tot mai greu ratele datorate. Restanţele sunt în creştere galopantă, iar la cele în alte valute decât leul aproape s-au dublat într-un singur an.
Primăria anunţă că a pornit verificarea a 5.534 de titulari de diverse prestaţii sociale, pentru a le suspenda aceste drepturi dacă înregistrează datorii la plata dărilor.
Veste bună pentru studenţii orădeni care nu şi-au promovat examenele sau pentru cei care doresc să-şi mărească notele.
powered by Surfing Waves
România
O schimbare legislativă adoptată miercuri de Parlament modifică semnificativ modul în care este reglementat numele de familie după divorț.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Începând cu data de 1 aprilie, Serviciul Public Comunitar Local de Evidență a Persoanelor (SPCLEP) Girișu de Criș a fost desființat, în baza hotărârii adoptate de Consiliul Local în ședința din 13 februarie.
Economic
Platforma britanică de comerț online OnBuy a anunțat lansarea oficială în România, continuând strategia de expansiune rapidă pe piețele europene.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Potrivit unei postări pe pagina sa de socializare, secretarul de stat Horațiu Cosma a anunțat că Ministerul Transpoturilor a emis autorizația de construire pentru tronsonul de 35 de kilometri dintre Poieni și Aleșd.
Economic
Începând din această lună, fuziunea Mega Image – Profi intră în vigoare, promițând mai multe servicii și oferte.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis, miercuri, o informare de intensificări ale vântului și ploi moderate cantitativ, în majoritatea regiunilor, respectiv ninsori și strat de zăpadă în zona montană, la altitudini înalte, valabilă de joi dimineața până sâmbătă seara.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Scăderea accizelor la carburanți a fost anunțată ca o soluție rapidă din parte Guvernului, cu scopul de a tempera prețurile, dar efectele sale reale rămân sub semnul întrebării.
Cultură
Cu acest prilej, la Casa Memorială „Iosif Vulcan” din Holod a fost dezvelită o plăcă comemorativă dedicată lui Iosif Vulcan, realizată de sculptorul Marius Vesa.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Gheorghe Carp va conduce Spitalul Clinic Județean de Urgență (SCJU) Bihor încă 3 luni. Spune însă că nu s-a decis dacă va candida pentru un nou mandat întreg.
Economic
Datele privind licitațiile publicate indică un interes ridicat al utilizatorilor pentru produse de consum curent, probabil datorită prețurilor mai mici decât în retail și posibilității de achiziție rapidă.