Primaria Oradea organizeaza, la fel ca in fiecare an, Revelionul in centrul orasului.
De sâmbătă, 29 decembrie 2012 şi până miercuri, 2 ianuarie 2013, peste 550 de politişti bihoreni de la diferite compartimente (ordine publică, poliţie rutieră, investigaţii criminale, rezerva de intervenţie), vor fi de serviciu, pentru ca Anul Nou să se termine şi să înceapă în linişte.
Nu mai puţin de 40 de poliţişti locali îşi vor petrece Revelionul în centrul oraşului Timişoara pentru a se asigura că nu vor avea loc incidente neplăcute în zonă în noaptea trecerii dintre ani, când în Piaţa Victoriei sunt programate concerte şi focuri de artificii.
În scopul prevenirii producerii unor situaţii de urgenţă în spaţiile unde se organizează revelionul, Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă ,,Crişana” al judeţului Bihor recomandă organizatorilor şi participanţilor la aceste evenimente să respecte măsurile de prevenire a incendiilor
Chiar dacă primarul Timişoarei, Nicolae Robu, estima, optimist, la începutul lunii, că noua piaţă agroalimentară din cartierul Iosefin ar putea fi deschisă în prag de Crăciun, iar directorul SC Pieţe SA, Victor Ştefan, declara că acest lucru s-ar putea întâmpla între Crăciun şi Revelion, timişorenii nu îşi vor putea face cumpărăturile acolo anul acesta. De-abia în aceste zile au loc licitaţiile pentru atribuirea spaţiilor.
powered by Surfing Waves
Bihon CSM Oradea
Reveniți în țară după eșecul suferit în FIBA Europe Cup la Plovdiv„leii roșii” au pierdut meciul cu Dinamo București disputat sâmbătă seara, în etapa a 3-a din Liga Națională.
BIHON Sport local
Trei din cele patru echipe bihorene din Liga 3, Seria 8, au evoluat sâmbătă. Dacă vineri Crișul Sântandrei a reușit să câștige în deplasare la Unire Dej, sâmbătă Lotus Băile Felix și CS Bihorul Beiuș au luat câte un punct în duelul cu candidate la play-off.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Printre cei 36 de participanți la expediția din Piatra Craiului s-au aflat şi doi speologi din Oradea.
1
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Piața agroalimentară din Aleșd va trece printr-un amplu proces de modernizare.
FC Bihor
Triplă premieră realizată sâmbătă de FC Bihor. A câștigat prima dată în acest sezon în deplasare și tot în premieră pe terenul Dumbrăviței (unde a pierdut precedentele două întâlniri), plus că a reușit să lege două succese în actualul campionat.
1
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Un incident petrecut la Judecătoria Beiuș, unde un bărbat judecat pentru șantaj i-a adresat cuvinte obscene și jignitoare procurorului de ședință, i-a adus individului încă o pedeapsă pe lângă cea pe care o execută în prezent pentru mai multe infracțiuni.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Câteva cuvinte aruncate la nervi l-au costat scump pe un tânăr de 27 de ani, din localitatea Vintere, care a fost trimis în judecată pentru amenințare după ce i-a transmis unui bărbat că-i va tăia capul cu un fierăstrău mecanic.
1
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Locuitorii satului Luncasprie vor putea utiliza noua capelă mortuară, a cărei sfințire a avut loc în prezența localnicilor, a reprezentanților administrației locale și județene, a preotului paroh și a reprezentanților comunității penticostale.
Economic
Ministerul Muncii pregătește modificarea listei sectoarelor de negociere colectivă, pentru a o pune în acord cu noua clasificare a activităților economice.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
JOST Oradea își extinde echipa și scoate la concurs 50 de posturi de conducător auto pentru transport rutier de mărfuri.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Doi tineri, în vârstă de 30 și 33 de ani, au fost surprinși de camerele de supraveghere în timp ce vandalizau un indicator rutier de pe strada Vasile Alecsandri din Oradea.
10