Un bihorean în vârstă de 45 ani a fost arestat preventiv pe 30 de zile, fiind acuzat că şi-a violat, timp de trei ani, cele două fiice, iar în urma relaţiei incestuoase una dintre fete, acum în vârstă de 16 ani, a născut o fetiţă în urmă cu un an şi jumătate.
Un şofer din Belarus a comis un accident la Ianca, soldat cu nouă victime.
Un sătmărean e cercetat în Bihor pentru conducere pe drumurile publice a unui autovehicul în timp ce avea permisul suspendat.
128 000 euro sunt câştigaţi de către Primăria Roşiori şi Primăria Pocsaj din Ungaria pentru reabilitarea zonei mlăştinoase din preajma celor două localităţi. Detalii legate de acest proiect au fost prezentate de către primarii celor două comune în cadrul unei conferinţe de presă.
Doi frati de 31 si 35 de ani au decedat sambata seara dupa ce au fost loviti de un TIR in Rosiori.
powered by Surfing Waves
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Prim-ministrul a participat la slujba oficiată de părintele Lucian Giga, în cadrul bisericii Parohiei Ortodoxe „Duminica Sfinților Români” din Sânmartin.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Curtea de Apel Oradea a respins definitiv a doua cerere prin care Ferenc Sütő, un bărbat de 60 de ani condamnat pentru 4 crime și aflat în penitenciarul din Oradea, a solicitat înlocuirea detențiunii pe viață în pedeapsa de 25 de ani de închisoare.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Lucrările de reabilitare la Căminul Cultural din satul Fughiu, comuna Oșorhei, se află în faza finală, iar redeschiderea spațiului ar urma să aibă loc pe 1 mai.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Un bărbat din localitatea Abrămuț a fost trimis în judecată pentru două infracțiuni de violență în familie și alte două de amenințare, după ce, într-o izbucnire nervoasă, le-a lovit pe concubina lui și pe fiica acesteia, amenințându-le cu moartea.
Educație
Marile centre tehnologice ale lumii nu au apărut peste noapte. Au crescut în jurul universităților și al unor infrastructuri dedicate inovării. La Oradea, Parcul Științific și Tehnologic încearcă să reproducă acest model: nu pentru rezultate imediate, ci pentru a crea, în timp, un ecosistem care să țină specialiștii acasă și să atragă investiții în tehnologie.
1
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Primăria Căbești continuă seria proiectelor privind modernizarea și eficientizarea serviciilor publice.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Pentru mulți dintre noi, durerea a devenit un „zgomot de fundal” neplăcut.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Viitorul țării noastre stă în copiii nostri: ei sunt cei care au sinceritatea, ambiția, inteligența și inovația de a construi tot ce e mai bun. Iar noi le stăm alături, în școală, de peste 25 de ani.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Lumina Sfântă sau focul haric, este considerată de creștinii ortodocși a fi o minune care se întâmplă în fiecare an la Biserica Sfântului Mormânt din Ierusalim. Focul se aprinde în Sâmbăta Mare, ziua dinaintea Paștelui Ortodox și este minunea ce încălzește sufletele oamenilor.
BIHON Sport local
Etapa disputată în Sâmbăta Mare, dinaintea Învierii lui Hristos, a adus momente inedite pe terenurile de fotbal din județ. Derby-ul etapei a fost câștigat de Transilvania Sport Academy. La Salonta golul victoriei a fost marcat de un jucător de 49 de ani. Tradițiile Pascale s-au împletit cu fotbalul la Avram Iancu și Salonta, iar CS Oșorhei și-a apropiat victoria prin golurile marcate de antrenorul principal. La toate jocurile s-au ținut un minut de reculegere în memoria fostului selecționer Mircea Lucescu.
Cultură
Creaţiile lui au ajuns din Statele Unite, până în Coreea de Sud, şi din Canada până în Guam.