Proiectul „Pe două roţi, fără graniţe - Dezvoltarea pistei de biciclişti” are în vedere realizarea unei piste de biciclete cu o lungime de peste 27 de km, pe traseul Bekescsaba – Doboz – Sarkad - Salonta şi are termen de finalizare a lucrărilor şi proiectului sfârşitul anului 2012, informează Primăria Salonta.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a respins vineri recursul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel (PCA) Oradea considerând, la fel ca şi Curtea de Apel Oradea, că propunerea de arestare preventivă a comisarului şef de poliţie Alexandru Roxin este „netemeinică şi nelegală”.
Curtea de Apel Oradea a respins propunerea de arestare preventivă a comisarului şef de poliţie Alexandru Roxin.
La Salonta a avut loc Campionatul Naţional de aeromodelism în zbor liber 2012.
T.T. (39 ani), localnic din Olcea, a fost prins luni de către poliţiştii din Tinca, după ce a fost dat în urmărire naţională.
powered by Surfing Waves
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Cei doi și-au pierdut viața într-un grav accident de circulație care s-a produs în cursul nopții de sâmbătă, 25 iulie.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Un bihorean s-a adresat Judecătoriei Oradea pentru a cere anularea unei amenzi și a deciziei de a-i fi suspendat permisul de conducere, sancțiuni care au fost aplicate pe motiv că a depășit intervalul de 24 de ore în care era obligat să se prezinte la Poliție pentru a anunța că a fost implicat într-un eveniment rutier soldat doar cu pagube materiale.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
La Beiuș au început lucrările pentru amenajarea unei noi parcări în spatele Colegiului Național „Samuil Vulcan”, investiție finanțată din bugetul local al municipiului.
Economic
Satul românesc ar putea deveni în următorii ani o destinație tot mai atractivă pentru turiștii interesați de experiențe autentice.
România
Un avion F-16 al Forțelor Aeriene Române a doborât, duminică, 26 iulie, la ora 10:13, o nouă dronă care survola apele teritoriale ale României, în zona Sulina–Chilia, a anunțat președintele Nicușor Dan.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis o atenționare Cod galben de instabilitate atmosferică, valabilă luni, 27 iulie, pentru mai multe regiuni ale țării.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Un scandal petrecut în noaptea de sâmbătă spre duminică în localitatea Vășad, din comuna Curtuișeni, s-a sfârșit violent pentru un bărbat din zonă, care a murit în urma bătăii în care au fost implicate mai multe persoane.
2
Economic
Autoritatea Națională de Reglementare în Domeniul Energiei (ANRE) a lansat în consultare publică un proiect de ordin care introduce un cadru unitar pentru accesul la datele înregistrate de contoarele de energie electrică.
Cultură
Primul său concert pentru harpă şi orchestră va fi interpretat într-o stagiune viitoare la Sala Radio, cu Orchestra de cameră.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Aproximativ 300 de orădeni au participat, sâmbătă seara, în fața Teatrului „Regina Maria”, la ediția cu numărul 55 a galei Atypic Beauty. Modele în scaun rulant, povești de viață emoționante și creații semnate de Cătălin Botezatu au transmis același mesaj: frumusețea nu ține de aparențe.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Doi hoți care au acționat în localități din jurul municipiului Oradea, cu măști chirurgicale puse pe față pentru a nu fi recunoscuți, au fost condamnați într-un nou dosar în care au fost acuzați de alte două furturi.