Pentru stagiunea 2018/2019 se pregătesc cinci spectacole pe scena mare şi patru spectacole-studio.
powered by Surfing Waves
România
Crima s-a petrecut în dimineața zilei de marți, 5 august, în jurul orei 10, în comuna Peretu, județul Teleorman, unde o mamă și cei doi copii ai ei au fost atacați în propria locuință.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Lucrările pentru construirea celui de-al doilea corp al Pieței Cetate din Oradea au ajuns la un stadiu fizic execuție de 30%, potrivit unui comunicat transmis de Primăria Oradea.
BIHON Sport local
Cariera arbitrului asistent orădean Ioan Alexandru Corb este într-o continuă ascensiune. Corb face parte din brigada românească delegată de UEFA la meciul AEK Larnaca (Cipru) – Legia Varșovia (Polonia), programat joi seara de la ora 19:30.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Incidentul s-a petrecut în cursul zilei de luni, 4 august.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Având în vedere numeroasele reacții din mediul online ale cetățenilor privind interpretările legate de condițiile de ocupare a locurilor de parcare de domiciliu de către alte persoane decât titularii abonamentelor, bihon.ro a solicitat Primăriei Oradea să transmită precizările necesare pentru a clarifica aceste aspecte.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
În comuna Suplacu de Barcău, o parte dintre beneficiarii de venit minim de incluziune au participat recent la o amplă acțiune de ecologizare, desfășurată într-o zonă afectată de aruncarea ilegală a deșeurilor de către persoane necunoscute.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
La Beiuș a început procesul de reabilitare și modernizare a Muzeului Municipal, o inițiativă amplă, prin care administrația locală își propune să readucă în prim-plan una dintre cele mai valoroase clădiri istorice ale orașului.
România
Odată cu intrarea în vigoare a Legii nr. 141/2025, care conține primul pachet de măsuri fiscal-bugetare menite să reducă deficitul bugetar, Legea nr. 198/2023 privind învățământul preuniversitar suferă modificări semnificative, printre care se numără și abrogarea articolului care reglementa acordarea burselor pentru elevi.
România
Românii se pregătesc pentru un nou weekend prelungit, odată cu sărbătoarea Adormirii Maicii Domnului, marcată anual pe 15 august.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Trei pedepse cu închisoare aplicate în decurs de aproape un deceniu și câțiva ani petrecuți după gratii pentru infracțiuni rutiere nu i-au fost suficienți lui Adrian Daniel Rob, un orădean de 61 de ani, pentru a se liniști.
1
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Oradea Arena va găzdui miercuri, 6 august, cu începere de la ora 19:00, meciul dintre echipele naționale ale României și Ungariei, contând pentru faza secundă a precalificărilor la FIBA Basketball World Cup 2027.