Ana Miruna Zaharie și Bianca Baciu sunt orădencele care au ajuns în Consiliul Tineretului din România (CTR) în urma unei sesiuni de recrutare în rândul tinerilor pentru Departamentul Politici de Tineret, Departamentul Programe şi Activităţi, Departamentul Marketing şi PR, Departamentul Administrativ și Departamentul Resurse Umane, care s-a desfășurat în perioada 25 mai - 19 iunie.
Din acest an, examenele de finalizare a studiilor în învăţământul superior se pot organiza în trei sesiuni.
Studenţii Universităţii din Oradea au intrat de luni, oficial, în sesiunea de examene care se va încheia pe 8 februarie. Sesiunea aferentă primului semestru din acest an universitar va fi urmată de o mini-vacanţă între 10 şi 16 februarie iar între 17 şi 22 februarie sunt programate restanţele şi măririle de note.
Începând din 26 noiembrie 2012, Agenţia de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit (APDRP) primeşte cereri de finanţare pentru investiții în modernizarea exploatațiilor agricole, dar și creșterea adăugate a produselor agricole și forestiere.
Muzicianul german Patrice, unul din invitaţii speciali ai celei de-a şaptea ediţii a festivalului Plai va avea o sesiune de autografe în Timişoara, în ziua de 14 septembrie, când va susţine şi un concert în cadrul manifestării care se desfăşoară la Muzeul Satului Bănăţean.
powered by Surfing Waves
Economic
Piața energiei electrice continuă să se stabilizeze în 2026, iar consumatorii casnici din județul Bihor au, în această perioadă, acces la oferte mai competitive decât în urmă cu un an.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Un bărbat s-a dus cu ranga să spargă un bancomat din Salonta. Ce l-a speriat și l-a făcut să renunțe
Avea nevoie de bani, așa că singura idee care i-a venit a fost să spargă un bancomat. Dar nu oricum, ci cu ranga.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Sindicatul german al piloților Vereinigung Cockpit (VC) a anunțat sâmbătă o grevă de două zile la compania aeriană Lufthansa, în cadrul unui conflict legat de pensii, afirmând că managementul nu a prezentat o ofertă acceptabilă, transmite Reuters.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Bătut cu pumnii, cu picioarele și chiar cu o bară de fier, aruncat leșinat într-o mașină, amenințat și apoi abandonat în fața unui magazin.
Economic
Românii pot obține venituri legale din activități casnice, fără a fi nevoiți să își deschidă firmă sau PFA, în baza unui mecanism reglementat recent și simplificat de autorități.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
În comuna Finiș au fost demarate lucrările la una dintre cele mai importante investiții publice din ultimii ani și anume construcția unei creșe noi, cu 40 de locuri, proiect estimat la aproximativ 2 milioane de euro.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Ediția de primăvară a târgului readuce în prim-plan un cadru dinamic de interacțiune între angajatori și persoanele aflate în căutarea unui job, facilitând accesul la oportunități reale de angajare și la conexiuni profesionale valoroase.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Cu sprijinul direct al Primăriei Drăgănești, patruzeci familii au beneficiat de finanțări europene prin programul RePowerEU, componentă PNRR.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Într-un context medical în care imunitatea joacă un rol esențial în prevenție, recuperare și echilibru general, Dr. Vasile Feldrihan, medic specialist în imunologie și doctor în medicină, aduce expertiza universitară din Cluj direct la Oradea, prin consultații regulate în cadrul Centrului Medical Lirian.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Povestea EuroAmanet a început în 2010, în Oradea, pe Ady Endre nr 50!
BIHON Ştirile judeţului Bihor
În spiritul sărbătorilor pascale, magazinele The Store și Drink Shop vin în întâmpinarea clienților.