Absolvenţii de liceu din promoţiile anterioare anului 2010 pot susţine examenul de bacalaureat, în două sesiuni speciale de anul acesta, începând cu data de 31 mai, potrivit unui ordin al ministrului Educaţiei, Daniel Funeriu.
Elevii din clasa a XII-a nici n-au revenit bine din vacanţa intersemestrială, că vor şi intra în examen.
În perioada 17 ianuarie - 6 februarie 2010 studenţii orădeni de la Universitate Oradea se vor afla în sesiunea de examene.
ORADEA - Studenţii de la Universitate Oradea mai au o săptămână până la startul sesiunii de iarnă a examenelor pentru promovarea anului din anul universitar 2009-2010.
ORADEA - Vineri este ultima zi din sesiunea de licenţă a anului universitar 2008/2009. Studenţii Universităţii din Oradea intră, de luni, 6 iulie, în vacanţa de vară. Concomitent cu aceasta, studenţii vor avea de efectuat şi practica.
powered by Surfing Waves
BIHON Sport local
După două victorii legate, Lotus Băile Felix a pierdut sâmbătă confruntarea cu Sănătatea Cluj, echipă clasată pe locul 4 în Liga 3, Seria 8.
BIHON Sport local
Crișul Sântandrei a ajuns la a cincea victorie consecutivă în care marchează cel puțin trei goluri în Liga 3, Seria 8. Bihorenii au dispus sâmbătă de Viitorul Cluj cu scorul de 3-2 (1-0) prin golurile marcate de Alexandru Brisc 34, Robert Popescu 50, Vlad Costea 54, respectiv Victor Ayeni 52 și Karim Sătmărean 79.
FC Bihor
Partida a contat pentru etapa a 16-a din Liga 2 și a oferit o dispută încrâncenată, al cărei deznodământ a fost incert până la fluierul final.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Ziua dedicată României a făcut parte din evenimentul Ziua Internatională, organizat de Grădiniţa Hayakita din Hokkaido.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Consilierii locali din Pomezeu au aprobat majorarea tarifelor pentru serviciile de apă și canalizare.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Cvartetul Filarmonicii de Stat Oradea a susținut joi, 4 decembrie, la Vatican, un concert extraordinar cu ocazia Zile Naționale.
1
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Zona blocurilor ANL din comuna Sânmartin a intrat într-o nouă etapă de dezvoltare, o dată cu finalizarea proiectului „Modernizare străzi zona ANL, localitatea Sânmartin, județul Bihor”, derulat prin Programul Național de Investiții „Anghel Saligny”.
2
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Consiliul Local al orașului Ștei a adoptat, în unanimitate, hotărârea privind implementarea proiectului „Restaurare Casa Memorială Miron Pompiliu”.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Numărul certificatelor de concediu medical eliberate în 2025, comparativ cu anul 2024, a scăzut cu circa 3.200.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Un bărbat de 39 de ani, din Cheșereu, care a provocat un accident în care și-a pierdut viața cumnatul său, de 28 de ani, și-a aflat, vineri, pedeapsa.
BIHON Sport local
Unul dintre cei mai importanți jucători care au îmbrăcat tricoul lui FC Bihor este Ovidiu Lazăr. În 3 decembrie, fostul atacant a împlinit 60 de ani, prilej cu care i-am solicitat un interviu.
4