Guvernul a aprobat, printr-o Hotărâre, norme de aplicare a legislației privind acordarea voucherelor de vacanță angajaților din sistemul privat și bugetar, completând și adaptând astfel normele de implementare cuprinse în Hotărârea Guvernului 215/2009.
Câteva zeci de angajaţi ai OTL SA au participat, miercuri, între orele 11:00 şi 16:00, la mitingul de protest organizat de Sindicatul Transloc, nemulţumiţi că nu li se acordă indexarea salariilor cu inflaţia.
Liderul de sindicat vrea renegocierea contractului colectiv de muncă.
powered by Surfing Waves
Într-un sondaj publicat de Storia, românii sunt încurajați să se mute în Oradea.
Luni, 22 iulie, Poliția Municipiului Reșița, județul Caraș-Severin a fost sesizată de o minoră în vârstă de 14 ani cu privire la faptul că în data de 9 iulie a fost forțată de tatăl său, în vârstă de 59 de ani, să întrețină relații sexuale cu acesta într-o pădure, în zona barajului Secu.
Ambasadoarea Kathleen Kavalec a ajuns în Oradea în cursul zilei de joi, 25 iulie.
1
Clubul orădean a înscris și opt grupe de juniori în competițiile organizate de FRF în sezonul 2024/2025.
Evenimentul se va desfășura în Piața Unirii.
Polițiștii bihoreni l-au dat în urmărire națională pe Florian David Costea, cunoscut sub porecla „Kobra”, de 31 de ani, care a fost condamnat la 9 luni de închisoare cu executare, sub acuzația de abuz de încredere.
Întâmplarea a avut loc în noaptea de joi spre vineri, 26 iulie, în satul Groși, comuna Aușeu.
3
Acest articol, scris de Patricia Llopis, senior urban specialist la Banca Europeană de Investiții, evidențiază eforturile și realizările orașului nostru în colaborare cu BEI, demonstrând că orașele mai mici pot juca un rol semnificativ în dezvoltarea urbană durabilă.
4