De dragul transparenţei şi pentru eficienţa achiziţiilor publice, spitalele care au trecut anul acesta în subordinea Consiliului Local al Oradiei îşi vor publica achiziţiile directe pe siturile proprii şi pe cel al Primăriei, a decis conducerea Municipalităţii.
Ministrul Sănătăţii sosit în weekend în Bihor pentru a verifica stadiul lucrărilor de reabilitate a unor secţii din mai multe spitale, a avertizat că până la sfârşitul acestui an va mai veni de câteva ori pentru a controla dacă fondurile date de MS sunt cheltuite cum trebuie.
powered by Surfing Waves

BIHON Ştirile judeţului Bihor

Cutremur în vestul țării, la aproximativ 110 kilometri de Oradea. Ce magnitudine a avut seismul
Un cutremur s-a produs miercuri dimineață, 7 octombrie, în vestul României, în apropierea municipiului Arad. Potrivit datelor transmise de Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului, seismul a fost înregistrat la ora 03:59, ora locală a României.

Economic

Angajații din instituțiile publice și pensionarii și-ar putea primi mai repede drepturile salariale câștigate în instanță
Angajații din instituțiile și autoritățile publice care au obținut în instanță drepturi salariale și îndeplinesc condițiile de pensionare ar putea încasa mai rapid sumele restante, fără aplicarea eșalonării pe cinci ani valabile în prezent.

Economic

Tinerii care ies din sistemul de protecție pot primi indemnizație până la 26 de ani. Ce condiții trebuie îndeplinite?
Tinerii care au beneficiat de o măsură de protecție specială și au părăsit sistemul pot primi, în 2026, o indemnizație lunară de 3.170 de lei, până la împlinirea vârstei de 26 de ani.

BIHON CAO

Anunț prelungire întrerupere furnizare apă potabilă în zona Ogorului din cauza unor lucrări neprevăzute

BIHON CAO

Anunț întrerupere furnizare apă potabilă din cauza lucrărilor la pasajul denivelat pe Centura Oradea

BIHON CAO

Anunț întrerupere furnizare apă potabilă în mai multe zone din cauza lucrărilor la pasajul Magheru

BIHON Ştirile judeţului Bihor

ANAF pregătește noi controale la firme. Mașinile second-hand și bunurile de lux, în vizorul inspectorilor
Firmele care au trecut pe cheltuieli achiziții costisitoare sau au investit în amenajări de agrement fără o legătură clară cu activitatea economică intră în atenția ANAF. Fiscul anunță controale punctuale, iar societățile care urmează să fie verificate vor fi selectate după analiza datelor fiscale. 1

BIHON Sport local

Orădeanul Ioan Dzitac a fost învins în 16-imile de finală ale categoriei 73 kg la Campionatul Mondial de Judo
La Baku (Azerbaidjan) au loc în aceste zile întrecerile Campionatului Mondial de judo individual pentru seniori.

BIHON Ştirile judeţului Bihor

Ce facem astăzi, 7 octombrie, în Oradea?
Bihon.ro vă prezintă activitățile care au loc în Oradea, în data de 7 octombrie.

BIHON Ştirile judeţului Bihor

Șefii Vămii și Poliției de Frontieră Halmeu, arestați pentru 30 de zile de Tribunalul Bihor. Alți 6 agenți și vameși au ajuns în arest
Un judecător de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului Bihor a admis, marți seara, propunerea formulată de procurorul de caz din cadrul DNA Oradea și a dispus arestarea pentru 30 de zile a șefului Sectorului de Poliție de Frontieră Halmeu, comisarul-șef Adiel Viorel Babici, și a șefului Biroului Vamal de Frontieră Halmeu, Mihai Kis. 1

Bihon CSM Oradea

Calculele hârtiei s-au confirmat. CSM Oradea a pierdut meciul de debut din Liga Campionilor, cu Radnicki Kragujevac
CSM Oradea a debutat marți seară în Grupa B din sezonul regulat al European Aquatics Champions League, în compania echipei SPD Radnicki Kragujevac, campioana Serbiei. Meciul s-a încheiat cu scorul de 9-14, după o dispută dominată de echipa sârbă.

BIHON Ştirile judeţului Bihor

Accident mortal la Vălani de Pomezeu. Un șofer a rămas prins sub un încărcător frontal care s-a răsturnat
Un bărbat și-a pierdut viața marți, 6 octombrie, după ce a rămas prins sub un încărcător frontal, în localitatea Vălani de Pomezeu.

România

Tânărul suspect în cazul femeii găsite moarte într-o valiză pe Olt a fost adus în țară
Principalul suspect în cazul tinerei găsite moarte într-o valiză, pe râul Olt, a fost adus în România din Elveția de către polițiști. Bărbatul, în vârstă de 30 de ani, era urmărit internațional pentru omor și urmează să fie dus în Vâlcea, unde va fi pus în executare mandatul de arestare emis în lipsă. 1

Cultură

Molar de mamut lânos, sabie de ofiţer şi o comedie scrisă de Iosif Vulcan, la expoziţia restauratorilor deschisă în Cetate
Şapte restauratori ai Muzeului Ţării Crişurilor au expus o parte din obiectele restaurare în ultimul an.