Șoferii orădeni pot răsufla ușurați, circulația pe strada Oneștilor va fi din nou fluidizată după ce în ultimele două săptămâni au fost restricții cauzate de lucrările la noul sens giratoriu.
Primăria Municipiului Oradea anunță că începând de joi, 15 martie, circulația rutieră pe strada Oneștilor va fi restricționată din cauza unor lucrări.
Iosia.ro anunta startul noului ansamblu rezidential din spatele Kaufland Iosia, pe strada Onestilor!
Chiar in spatele magazinului Kaufland din Iosia, compania dezvoltatoare, Tibea Imob a dat startul unui nou proiect imobiliar de anvergura! Noul ansamblu rezidential este situat chiar in spatele magazinului Kaufland din cartierul Iosia.
Noul cartier Prima, din Ioşia, se construieşte sacrificând o sumedenie din plopii ce mărginesc strada Oneştilor.
powered by Surfing Waves
BIHON Ştirile judeţului Bihor
O seară petrecută la o petrecere privată și stropită bine cu alcool s-a terminat pentru un bărbat în mijlocul pădurii din Nojorid, unde a încercat să se ascundă de polițiștii care l-au oprit inițial la un filtru, lângă Aeroportul din Oradea.
România
Consumatorii vulnerabili de energie ar putea beneficia în continuare de sprijin financiar din partea statului pentru plata facturilor la electricitate.
România
Statul renunță la o parte importantă din facilitățile fiscale acordate până acum acestor vehicule și introduce un nou model de calcul al impozitului auto.
România
Guvernul a decis să renunțe la impozitarea serelor, solariilor și a altor construcții agricole, revenind asupra modificărilor recente aduse Codului Fiscal.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Ministerul Muncii a publicat, la sfârșitul săptămânii trecute, proiectul de hotărâre privind stabilirea salariului minim brut pe țară garantat în plată, propunând majorarea acestuia la 4.325 de lei începând cu 1 iulie 2026.
1
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Consiliul Județean Bihor a aprobat încheierea unui contract de asociere cu UAT Comuna Aușeu pentru asigurarea finanțării pentru lucrările care mai sunt de executat pentru finalizarea proiectului „Lucrări prioritare de extindere și reabilitare alimentare cu apă și canalizare, comuna Aușeu – alimentare cu apă, canalizare și stație de epurare localitățile Groși, Aușeu și Cacuciu Vechi”.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Inspirat de poezia lui Mihai Eminescu, echipa Mario Dance Atelier revine cu un spectacol inedit pe scena Teatrului Regina Maria.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Trei bucăți de slănină puse la afumat l-au costat scump pe un pensionar orădean, după ce afumătoarea a fost cuprinsă de flăcări, iar focul a afectat și casele vecinilor.
România
După tăierile masive operate în vara acestui an asupra fondului de burse studențești, România a obținut aprobarea Comisiei Europene pentru o finanțare suplimentară de 60 de milioane de euro, destinată sprijinirii a aproximativ 40.000 de studenți din medii vulnerabile în 2026.
2
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Procesul accidentului de muncă în care un tânăr de 28 de ani și-a pierdut viața în timp ce opera un utilaj în cadrul unei firme din Oradea s-a încheiat printr-o hotărâre judecătorească definitivă prin care s-a stabilit că vina este a mortului.
1
Bihon CSM Oradea
Baschetbalistul orădean va deveni foarte curând cel mai bun marcator all time din FIBA Europe Cup.