Catedrala „Sfântul Nicolae” din Oradea va găzdui miercuri, 3 iulie 2024, de la ora 19.30, unul dintre concertele Turneului Internațional Stradivarius 2024
Administrația Națională de Meteorologie a actualizat, marți, prognoza pentru perioada 4-31 august 2026. Potrivit meteorologilor, vremea va continua să se încălzească în cea mai mare parte a țării, iar punctul culminant al episodului de caniculă este așteptat miercuri și joi, când în vestul României temperaturile vor depăși 40 de grade Celsius.
O combinaţie de stocuri reduse, întârzieri în livrări şi probleme logistice pune presiune pe piaţa cafelei, rezervele de Arabica se apropie de minime nemaiîntâlnite din anii '90, iar riscul ca depozitele să rămână fără marfă alimentează creşterile de preţ, relevă o analiză a XTB România, dată marţi publicităţii.
Mai multe biserici ortodoxe din Oradea vor rămâne deschise pe parcursul zilei, până în jurul orelor 18:00-19:00, pentru persoanele afectate de temperaturile ridicate. Măsura va fi aplicată până în 15 august, pe durata Postului Adormirii Maicii Domnului.
Primăria Oradea a anunțat finalizarea și recepția lucrărilor de reabilitare și creștere a eficienței energetice la Școala Gimnazială Nr. 16, una dintre cele mai mari unități de învățământ din cartierul Rogerius. 2
Preşedintele Nicuşor Dan a anunţat, marţi, 4 august, că a semnat decretele de promulgare a legilor privind declararea situaţiei de criză pe piaţa produselor petroliere şi privind prelungirea termenului pentru aplicarea cotei reduse de TVA la achiziţia de locuinţe.
3
Parchetul de pe lângă Tribunalul Bihor a anunțat încheierea unui acord de recunoaștere a vinovăției cu încă un agent de Poliție de Frontieră din Borș, acuzat de complicitate la luare de mită.