România face parte dintre cele 5 state membre care reprezintă exemple de bună practică în utilizarea numărului unic de urgență 112, potrivit Serviciului de Telecomunicații Speciale (STS).
Dialog spumos între preşedintele şi vicepreşedintele CJ Bihor, Cornel Popa şi Alexandru Kiss joi, în timpul şedinţei Legislativului judeţean.
Serviciul de Telecomunicaţii Speciale realizează campanii de informare şi educare, având ca ţintă principală tinerii din şcoli şi turiştii, dar şi restul cetăţenilor.
Serviciul de Telecomunicaţii Speciale din România a transmis că reprezentanţii Comisiei Europene „au felicitat România şi Serviciul de Telecomunicaţii Speciale pentru performanţele atinse, arătând că ţara noastră este pregătită pentru operarea sistemului eCall”.
powered by Surfing Waves
România
Pericol uriaș pe autostrada A1. Un șofer de 73 de ani a circulat zeci de kilometri pe contrasens, pe sensul Arad-Timișoara, și a provocat un accident în care au fost implicate mai multe mașini.
Cultură
Evenimentul sărbătorește 50 de ani de teatru cu 28 de spectacole, între 10 și 20 septembrie.
Educație
Profesoara Simona Man, de la Colegiul Economic „Partenie Cosma” din Oradea, s-a stins din viață. Cadrul didactic, apreciat de colegi pentru implicarea în formarea elevilor și a noilor generații de profesori, fusese diagnosticat în urmă cu aproximativ doi ani cu o boală oncologică.
Economic
Noul Cod al Urbanismului vine cu promisiunea unor proceduri mai simple și mai rapide, însă ascunde o posibilă capcană pentru cei care au autorizații de construire.
România
Vremea va rămâne caldă în următoarea perioadă, cu temperaturi maxime care vor ajunge până la 33 de grade Celsius.
România
Uniunea Europeană pregătește noi reguli pentru închirierile pe termen scurt, precum cele oferite prin Airbnb și alte platforme, în special în orașele și destinațiile turistice unde accesul la locuințe a devenit dificil.
România
Prețul motorinei continuă să crească, alimentat de tensiunile globale dublate de marjele mari de rafinare, ceea ce ar putea duce la noi scumpiri în perioada următoare în România.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Bihon.ro vă prezintă activitățile care au loc în Oradea, în data de 10 septembrie.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Incidentul s-a petrecut în cursul după - amiezii zilei de miercuri, 9 septembrie.
1